„Preşedintele de buzunar al lui Plahotniuc a fost nevoit să-i pună în mare dificultate pe camarazii săi socialişti, care recent categoric afirmau că partidul pledează pentru păstrarea actualului sistem electoral şi că şeful statului nu va promulga niciodată atât sistemul uninominal, cât şi cel mixt. Dodon le-a interzis socialiştilor să semneze declaraţia comună împreună cu alte partide din opoziţia reală şi repede a iniţiatiat proiectul de lege privind sistemul mixt cu argumentare ridicolă”, a declarat Alexandru Slusari.

Această iniţiativă a fost neaşteptată pentru foarte mulţi activişti PSRM, afirmă politicianul.

„Acum nimeni dintre socialişti nu poate răspunde răspicat la întrebare elementară - de ce oare, dacă sunteţi pentru sistemul electoral proporţional, nu era posibil ca Dodon să propună boicotul alegerilor, adresări către parteneri străini şi organizarea protestelor de amploare ca metodele de luptă pentru acest sistem. Mai ales, în condiţiile când acţiunile respective se conţin în declaraţia comună, semnată de celelate partide. Este evident pentru toată lumea care poate şi doreşte să analizeze nişte lucruri simple că Igor Nicolaevici este capturat de către Vladimir Gheorghevici şi îi plăteşte datoriile la primul fluer al acestuia, chiar dacă face acest lucru în detrimentul semnificativ al PSRM”, a adăugat Alexandru Slusari.

Vicepreşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr a accentuat că în acest moment este important ca partidele antioligarhice să acţioneze şi mai departe coordonat pe marginea problemei sistemului electoral.

„Este un subiect de interes naţional, care ţine de posibilitatea salvării rămăşiţelor democraţiei în Moldova. Noi deja am developat pentru foarte multă lume tandemul Plahotniuc-Dodon. L-am impus pe principalul mafiot din Moldova să acţioneze nervos. Dacă depăşim şi în continuare diferite frustrări şi elemente de egoism politic, atunci prin poziţia comună în faţa partenerilor externi, în special a reprezentanţilor Comisiei de la Veneţia, precum şi prin protestele organizate doar împreună, putem câştiga această bătălie în faţa acestui regim monstruos, hibrid democrat-socialist”, a mai spus Alexandru Slusari.