„Noi, în România, am făcut o experienţă extrem de proastă cu sistemul uninominal. Ce s-a întâmplat? Am adoptat votul uninominal în 2008 şi ne-am trezit cu oameni politici NU mai compentenţi, NU mai cinstiţi, ci ne-am trezit cu mici baroni în Parlament. Criteriul principal pentru a ajunge în Parlament a fost să-ţi poţi finanţa propria campanie electorală. Or, aceasta n-are nicio legătură cu politica bună pentru oameni buni, cu reformele pe care cetăţenii RM le aşteaptă”, susţine Siegfried Mureşan.

Mai mult, europarlamentarul afirmă că şi sistemul mixt, despre care se spune că ar putea fi un „compromis” între sistemul actual şi cel uninominal, este la fel de rău pentru RM. „Nu se poate pune problema nici a unui vot uninominal şi nici a unui mixt, pentru că cel mixt este pe jumătate unominal şi dacă e ceva ce e rău, atunci nu-l vreau nici întreg, nici pe jumătate. Sistemul mixt ar fi un compromis foarte prost, fiindcă păstrează toate elementele negative din sistemul uninominal”, crede Siegfried Mureşan.

„Vreau ca Republica Moldova să evite greşeala pe care noi am făcut-o, trimiţând tot felul de baroni în Parlament. Am vrut reformarea clasei politice şi ne-am trezit cu acelaşi tip de incompetenţi şi oameni necinstiţi în Parlament. Aşa că Republica Moldova nu are nevoie acum de votul uninominal. Iată ce eşec a fost în România şi după două legislaturi am renunţat la el”, mai spune europarlamentarul.

Potrivit lui Mureşan, ceea de ce are nevoie RM sunt reforme pentru o mai bună desfăşurare a proceselor electorale şi transparenţă în finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale.

„Trebuie să ştim care e apartenenţa banilor, cine finanţează partidele şi dacă au interes - care este acela. Or, în condiţii de transparenţă, oamenii politici, odată aleşi, să fie liberi în luarea deciziilor, să ia decizii pentru popor şi nu pentru cineva care le-a finanţat pe ascuns campania electorală. Deci este nevoie de transparenţă în finanţarea partidelor, reformarea Codului Audiovizualului, mai mare transparenţă în media şi susţinerea, evident, a mass-media corecte, cinstite, echilibrate. Este nevoie de îmbunătăţirea condiţiilor de vot în diaporă. Nu este posibil ca cetăţenii RM, care vor să voteze în alte state, în principal ale Europei, să fie lăsaţi să stea în faţa secţiilor de votare fără buletine de vot. Şi este nevoie de o reformă teritorial-administrativă”, afirmă Mureşan.

„Vreau să spun un lucru partidelor de la guvernare: când ajungi la guvernare nu modifici legea electorală în speranţa că vei beneficia tu de pe urma ei. Politicienii vin şi trec, dar legea electorală trebuie să fie bună pentru cetăţeni. Acei politicieni care încearcă să modifice legea electorală după bunul plac şi în propriul interes demonstrează că nu au înţeles regulile democratice”, a punctat europarlamentarul.