Din cei 24 de reprezentanţi ai PSRM în Parlament, 14 deputaţi au legături cu mediul de afaceri, fie fiind direct implicaţi în gestionarea unui business, fie soţul sau soţia deţin companii. De exemplu, Alla Dolinţa declară că a obţinut în 2014 venituri din vânzarea cotelor deţinute în cadrul anumitor firme în sumă de 1.177.684 de lei. Astfel, dacă în 2013 ea arăta că singura legătură cu businessul este faptul că soţul ei deţine firma „Igalirix”, atunci în 2015 deputatul arată că are propria întreprindere „Dolinta Alla”, specializată în comerţ, iar soţul ei pe lângă „Igalirix” a mai ajuns să deţină 30% din capitalul societăţii „Bas-Elit-Vin”.

Şi socialistul Anatolie Labuneţ este un apropiat al mediului de afaceri, obţinând 3.000 de lei din comercializarea acţiunilor deţinute la AO „Neptun”, iar soţia sa, de asemenea, a decis să scape de acţiuni în valoare de 1.000 de lei de la Unic. În acelaşi timp, deputatul socialist mai este fondator al firmei „Autoval” şi mai indică faptul că soţia deţine 627 de acţiuni ale societăţii „Neptun”.

Socialiştii, cu afaceri în transporturi sau mass-media

Şi Corneliu Furculiţă susţine că are un SRL care nu mai activează specializată în comerţ şi construcţii, a încasat salarii în sumă de 56.000 de lei de la compania „Exclusiv Media” a cărei proprietar este şi care deţine postul „NTV Moldova”. Deşi nu este implicat direct în mediul privat, soţia lui Adrian Lebedinschi are o cotă de 50% din capitalul de peste 420.000 de lei a Biroului Asociat de Avocaţi „Lebedinsky Partners”, precum şi o altă firmă care prestează servicii juridice – „Lolid Impex”.

Şi alţi membri PSRM conduc afaceri de succes, cum ar fi Ghenadie Mitriuc („Rincor-Prim” – firmă specializată în transporturi auto cu un capital de aproape un milion de lei şi „Total Info” care activează în comerţ) sau Radu Mudreac (50% din „Gradioni” şi de la care a încasat venituri sub formă de salarii în sumă de peste 31.700 de lei).

Totuşi, deputatul socialist cu cele mai multe afaceri este Oleg Lipskii – deţine cote părţi în firma „M.D. Trans SRL” cu un capital de circa 1.600.000 de lei, „Lesta Plus LTD” (20.000 de dolari), „Monitorul S.A” şi „L.B.M.” care nu mai activează.

Singurul socialist implicat în business care a avut şi de câştigat prin achiziţii publice este Eduard Smirnov care pe lângă o treime din capitalul SRL-ului „Alternativa”, mai are 464 de acţiuni în cadrul Fondului de Investiţii „Daac-Hermes”, care face parte din societatea „Daac Hermes”. Anume această companie condusă de apropiatul comuniştilor Vasile Chirtoca a obţinut contracte de zeci de milioane de lei cu statul. Şefa fracţiunii PSRM, Zinaida Greceanîi, declară că singura sa tangenţă cu mediul privat este întreprinderea soţului „Alexei Greceanîi”, care nu a activat.

Milioane de lei de la stat pentru firmele lui Sârbu

Şi în fracţiunea parlamentară a democraţilor majoritatea legiuitorilor declară că au fost sau sunt implicaţi în mediul de afaceri, unii dintre ei fiind printre favoriţii achiziţiilor publice. Totuşi, deputatul cu cele mai multe şi mai prospere companii este Oleg Sârbu. Potrivit declaraţiei de avere, reprezentantul PD este fondatorul a cinci firme, majoritatea specializate în activităţi de comerţ şi producere. Astfel, întreprinderile „Gloria-Qvarc”, „Vlados-Com” şi „Maximos Pan” au câştigat licitaţii organizate de stat care „au umplut buzunarele” businessmanului democrat cu peste 19 milioane de lei. Pe lângă aceste companii, Oleg Sârbu mai conduce firme ale căror capital valorează câteva sute de mii sau o jumătate de milion de lei. Soţia deputatului, Natalia, deţine cote de 50% din capitalul a două firme, dintre care Agrodena a obţinut şi subvenţii de la Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură.

Un alt reprezentant al democraţilor Eugeniu Nichiforciuc a încasat din contracte cu instituţiile statului mai mult de 5,4 milioane de lei prin firma „Construct Agent Grup” în care deţine o cotă-parte de 67%. Nichiforciuc mai are afaceri în intermedierea comercializării carburanţilor (Petrol Agent Grup), precum şi o întreprindere individuală „Nichiforciuc Eugen”.

În acelaşi timp, colegul lor de partid care este şi şeful Legislativului, Andrian Candu, a obţinut dividente de circa 2,65 milioane de lei datorită cotei de 10% din Prime Management. Deşi liderul de onoare al PD, Dumtru Diacov, susţine că este fondatorul firmei care deţine ziarul „Novoe Vremea” care este în proces de lichidare, potrivit zdg.md, fiica sa are două firme.

Fost comunist, cu business în comerţ şi servicii prin patru firme

Potrivit datelor prezentate Autorităţii Naţionale de Integritate, din cei 20 de membri ai fracţiunii PD înainte de alăturarea celor 14 ex-comunişti, doar şapte deputaţi nu au avut şi nici nu au sub nicio formă legături cu mediul privat.

În acelaşi timp, printre cei 14 deputaţi foşti comunişti deveniţi democraţi, Vladimir Vitiuc şi Alexandr Bannicov indicau în ultimele declaraţii referitor la venituri şi proprietăţi cele mai multe firme. Astfel, soţii Vitiuc administrau trei firme, iar datele prezentate de Openmoney.com arată că acestea au fost lichidate sau au alţi fondatori. În acelaşi timp, familia Bannicov are patru firme specializate în comerţ şi servicii.

Soţia lui Artur Reşetnicov are o afacere în turism, soţul Violetei Ivanov gestionează o întreprindere individuală, Victor Mândru este fondator la două firme care activează în domeniul comerţului şi serviciilor, iar Boris Golovin conduce o gospodărie ţărănească subvenţionată de AIPA. Astfel, şapte din foştii deputaţi comunişti susţin că nu au companii.

Mihai Ghimpu a încasat dividende de sute de mii de lei

Din cei 13 deputaţi liberali, patru susţin că nu sunt implicaţi în afaceri, iar liderul fracţiunii, Mihai Ghimpu, a indicat venituri de la Eurosim, compania în cadrul căreia deţine o treime din capital, în sumă de aproximativ 645.000 de lei. Deputatul Valerian Bejan a obţinut peste 467.000 de lei de la gospodăria ţărănească „Bejan Valerian” şi a avut o cotă-parte din societatea Noroc aflată în proces de lichidare, fiind şi în funcţia de director al companiei, şi de la care a încasat venituri sub formă de restanţe salariale de 467.304 de lei. Ion Casian şi soţia sa administrează două afaceri în comerţ, iar Iurie Dîrda câştigă din investiţiile în construcţii prin firmele „Dansicons” şi „Darsimid”.

Cele mai „sărace” din punctul de vedere al numărului de businessmani sunt fracţiunile PLDM şi PCRM. Astfel, deputatul liberal-democrat cu cele mai multe companii este Grigore Cobzac, care deţine o cotă-parte de circa 12% din „Digricom” specializată în construcţii şi care are un capital de peste jumătate de milion de lei. Firma a avut de câştigat de pe urma contractelor cu autorităţile publice peste 980.000 de lei. Cobzac mai declară o firmă care activează în sectorul energetic – „Renerg”. Victor Roşca gestionează împreună cu soţia firma „Ambalajprod” şi deţinea acţiuni în cadrul societăţii „Gemeni”. În acelaşi timp, comunistul Vasili Panciuc refuză să prezinte denumirile firmelor prin care face afaceri în construcţii şi sectorul bancar, iar preşedintele fracţiunii PCRM, Vladimir Voronin, declară că familia sa deţine 52.899 de acţiuni în cadrul unei instituţii financiar-bancare cu o valoare de 5,289 milioane de lei.

Ce companii deţin deputaţii neafiliaţi

Din cei 16 deputaţi rămaşi neafiliaţi, şapte nu au legături cu businessul. În acelaşi timp, fostul deputat liberal-democrat Valeriu Ghileţchi a obţinut dividende de 48.408 de lei de la „IC Management” unde deţine şi 25% din capitalul social. De asemenea, Ghileţchi mare are 25% din „Invest Credit”, specializată în microfinanţare şi o cotă mică din „FPC Nucet” care activează în agricultură. Ion Balan şi soţia sa deţin două firme „Podgoreni” şi „Podgoreni Plus” a cărei capital este de 420.000 de lei. Simion Grişciuc are cele mai multe companii care activează în comerţ şi construcţii. Vladimir Hotineanu a indicat că deţine 18% din capitalul unei companii specializate în importul medicamentelor, iar Nae Simion-Pleşca este fondator la „MS Publicitate” şi „Dansorpress”.

Vicepreşedintele Centrului de analiză şi prevenire a corupţiei (CAPC), Mariana Kalughin, a declarat că riscurile sunt foarte mari ca deputaţii care deţin afaceri să lobeze sau să apere interesele de grup din mediul privat.

„Deputaţii vin cu proiecte de legi ce ţin de domeniul economic, de mediul privat şi sunt foarte probabile situaţiile în care să se întâmple acest lucru. Dar nu este vorba doar de iniţiativele legislative privind economia. A fost un caz când un deputat a venit cu un proiect privind domeniul sănătăţii, iar jurnaliştii au depistat prin intermediul unei investigaţii că fondatorul întreprinderii care ar putea presta astfel de servicii este o persoană afiliată autorului iniţiativei”, a subliniat jurista.

În opinia Marianei Kalughin, ar fi trebuit să fie prevăzute reglementări în legea cu privire la declararea averii şi intereselor personale astfel încât să fie foarte clar ce înseamnă activitate remunerată cumulată cu activitatea celor care deţin mandatul de deputat. „Din păcate, această lege nu are astfel de prevederi clare şi am putea să ne confruntăm şi în viitor cu situaţii în care deputaţii deţin anumite funcţii în anumite întreprinderi şi nu considerau că acest lucru este grav, argumentând prin faptul că nu au fost remuneraţi. Oricum, gravitatea problemei rămâne, deoarece poate avea loc lobarea anumitor interese private prin exercitarea mandatului de deputat care oferă oportunitatea de a promova anumite proiecte”, a conchis vicepreşedintele CAPC.

Menţionăm că informaţiile analizate sunt indicate în declaraţiile de avere pentru anii 2011-2015, cele pentru anul trecut nefiind încă publicate de către Autoritatea Naţională pentru Integritate.