VIDEO

Partidul Nostru condamnă contractul privind concesionarea a 40 la sută din teritoriul RM; „Plahotniuc a decis în numele sutelor de mii de cetăţeni ai acestei ţări”

Partidul Nostru condamnă contractul privind concesionarea a 40 la sută din teritoriul RM; „Plahotniuc a decis în numele sutelor de mii de cetăţeni ai acestei ţări”
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 22.03.2017 20:27
Contractul încheiat de Guvern cu firma Frontera Resources International este o nouă înşelătorie pusă la cale de autorităţile de la Chişinău. De această părere sunt membrii formaţiunii Partidul Nostru, care au elaborat un proiect de lege prin care cer să fie interzisă extragerea hidrocarburilor gazoase şi lichide pe teritoriul Republicii Moldova. Întrucât nu au reprezentanţi în Parlament, membrii partidului îi solicită preşedintelui Igor Dodon să expedieze documentul spre examinare. Şeful statului nu le-a oferit însă, deocamdată, un răspuns. 

„Condamnăm modul tâlhăresc, netransparent, bizantin în care Plahotniuc a semnat cu această companie, în opinia noastră, dubioasă. Se ştie că în primăvara lui 2016, atunci când s-a deplasat la Washington, Plahotniuc s-a întâlnit şi cu conducerea acestei companii. În opinia noastră el nu a discutat unde cocostârcii fac cuibul, dar s-a discutat anume despre acest acord tâlhăresc, deranjează faptul că Plahotniuc a decis în numele sutelor de mii de cetăţeni ai acestei ţări”, a declarat vicepreşedintele Partidului Nostru, Ilian Caşu.

Reprezentanţii aceluiaşi partid susţin că firma americană ar avea o reputaţie îndoielnică şi ar fi plină de datorii. În pofida acestui fapt, a fost acceptată anume această companie pentru că şeful PD ar avea o înţelegere mai veche cu antreprenorul american, care i-ar fi prestat anumite servicii, mai spun membrii formaţiunii Partidul Nostru.

„Această firmă l-a ajutat pe Plahotniuc să organizeze întâlnirea cu asistentul secretarului de stat al SUA Victoria Nuland. Ei sunt escroci de talie mondială, care şi-au găsit parteneri pe potrivă la Chişinău, pe cei care au furat un miliard de dolari, şi încearcă împreună să pună la cale o nouă înşelătorie”, a adăugat vicepreşedintele partidului Nostru, Dumitru Ciubaşenco.

Reprezentanţii formaţiunii Partidul Nostru spun că au elaborat un proiect de lege pentru interzicerea explorării resurselor de pe teritoriul Republicii Moldova, pe care îl vor expedia la Preşedinţie pentru a fi remis spre examinare în Parlament.

Contactat de Jurnal TV, Maxim Lebedinschi, consilierul în domeniul juridic al lui Igor Dodon, a declarat că nu ştie nimic despre această iniţiativă, fără a spune clar dacă şeful statului va da curs cererii formaţiunii Partidul Nostru. Iar ofiţerul de presă al PD a spus că se abţine de la comentarii.

Menţionăm că firma Frontera Resources International a obţinut dreptul exclusiv de a explora resurse de hidrocarburi pe o suprafaţă de aproximativ 12 mii de kilometri pătraţi, în bazinul Dobrogea din sudul ţării. Mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile au criticat modul netransparent în care a fost încheiat acordul. 

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI