Decretul lui Dodon prin care i-a retras cetăţenia RM lui Traian Băsescu, SUSPENDAT de instanţă

Decretul lui Dodon prin care i-a retras cetăţenia RM lui Traian Băsescu, SUSPENDAT de instanţă
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 21.03.2017 13:51
Decretul prin care Igor Dodon i-a retras lui Traian Băsescu cetăţenia Republicii Moldova a fost suspendat, iar cererea de chemare în judecată depusă de fostul lider de la Cotroceni a fost acceptată.

Deciziile au fost luate astăzi de Judecătoria Chişinău, anunţă Andrei Bivol, avocatul fostului preşedinte al României. 

Potrivit avocatului, instanţa a suspendat executarea decretului „în scopul prevenirii consecinţelor iremediabile care pot fi aduse reclamantului”.

Astfel, decretul semnat de Dodon încetează să mai producă efecte juridice până la soluţionarea cauzei prin emiterea hotărârii judecătoreşti.

Încheierea de suspendare produce efect imediat, dar poate fi atacată în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chişinău.

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, şi soţia sa au devenit pe 3 noiembrie 2016 în mod oficial cetăţeni ai Republicii Moldova, după ce au depus jurământul la Ambasada RM la Bucureşti.

Traian şi Maria Băsescu au primit cetăţenia moldovenească prin decretul preşedintelui Nicolae Timofti, semnat la începutul lui iunie a anului 2016.

Ulterior, pe 3 ianuarie, imediată după ce a ocupat oficial fotoliul de şef a statului, Dodon a semnat decretul prin care i-a retras cetăţenia RM lui Traian Băsescu.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI