Chiar de la începutul reportajului este menţionat că „moldovenii, stabiliţi în diferite ţări, salută iniţiativa de a introduce votul uninominal la alegerile parlamentare. Astfel, în premieră, membrii diasporei vor avea posibilitatea să-şi aleagă reprezentanţii săi în Legislativ”. În reportaj mai este specificat că această iniţiativă legislativă este propusă de Vlad Plahotniuc şi că „democraţii mai vor ca cetăţenii să aibă posibilitatea de a retrage mandatul unui deputat în cazul în care acesta nu-şi respectă promisiunile”.

Intervievaţilor nu li s-a explicat despre ce iniţiativă este vorba

Jurnalista care a realizat reportajul a mers la Aeroportul din Chişinău, ca să afle opiniile „moldovenilor stabiliţi peste hotare”. De la aeroport sunt prezentate patru opinii, de la trei doamne şi un domn, dintre care doar unei singure persoane îi este prezentat numele şi prenumele, fiind vorba de Alla Mereniuc, stabilită de mai mulţi ani la copiii săi în Statele Unite ale Americii.

Asociaţia Presei Independente, care realizează o campanie împotriva informaţiei false şi tendenţioase – STOP FALS!, desfăşurată de API, Centrul pentru Jurnalism Independent şi Asociaţia Telejurnaliştilor Independenţi din Moldova. a găsit-o pe această doamnă şi a întrebat-o dacă ştia că este vorba de iniţiativa PDM de a introduce sistemul de vot uninominal. Doamna Mereniuc afirmă că jurnalista nu i-a dat detalii despre autorii acestei iniţiative şi că ea nu cunoaşte partidele politice din Moldova. „Am fost întrebată doar dacă sunt de acord ca moldovenii din diaspora să fie reprezentaţi în Parlament. Nu mi s-a spus că e vorba de un proiect de lege şi nici cine îl propune”, a menţionat doamna Mereniuc.

În reportaj sunt prezentate şi opiniile a două moldovence care muncesc în Italia: Aliona Purci şi Maria Colţa care au fost intervievate telefonic. Solicitată de API, A. Purci nu a dorit să comenteze acest subiect, iar M. Colţa a precizat că jurnalista i-a adresat o singură întrebare: dacă este de acord ca diaspora să-şi aleagă deputatul.

Jurnalistă Publika TV: „Eu am colegi, adică superiori, şefi, ei decid cum să facem, ce să întrebăm....”

Autoarea acestui reportaj, jurnalista Oxana Bodnar, a confirmat pentru API că, într-adevăr, nu le-a spus celor intervievaţi cui aparţine iniţiativa privind introducerea votului uninominal. „Nu contează de la cine este iniţiativa. Eu înţeleg că personalitatea domnului Plahotniuc poate fi înţeleasă şi tratată cum credeţi dumneavoastră sau altcineva, dar eu am întrebat doar ce cred despre această iniţiativă”, a precizat reportera.

Întrebată de ce în titlul ştirii s-a afirmat că diaspora ar susţine iniţiativa democraţilor privind votul uninominal, atâta timp cât au fost intervievate doar câteva persoane care nu ştiau exact despre ce iniţiativă este vorba şi cui îi aparţine ea, jurnalista a motivat că, probabil, editorul ar fi intitulat astfel reportajul.

„Eu nu ţin minte să fi scris asta în titlu, dar nu cred că în vox (dacă ştiţi ce înseamnă acest lucru) trebuie să spunem a cui a fost iniţiativa. Eu am colegi, adică superiori, şefi, care decid cum să facem, ce să întrebăm. Colegii au decis ca noi să facem astfel acest reportaj şi să îi întrebăm pe oameni aşa cum credem noi. Eu i-am întrebat strict despre idee, cea de a alege deputaţii. Eu nu cred că părerea oamenilor se putea schimba dacă această iniţiativă ar fi fost înaintată de un alt partid, de exemplu de către Partidul Comuniştilor”, a adăugat jurnalista.

De menţionat că, la sfârşitul săptămânii trecute, a avut loc un Forum al Diasporei, organizat de comunitatea Adoptă un vot, la care au participat aproape 200 de moldoveni din 19 ţări ale lumii, precum Italia, Spania, Portugalia, Rusia, România, Grecia, SUA, Canada, Marea Britanie etc. După o reuniune de două zile, reprezentanţii Diasporei au adoptat o Rezoluţie în care s-au declarat împotriva modificării sistemului electoral. Participanţii la forum au criticat intenţia PD privind trecerea la sistemul de vot uninominal sau mixt, precum şi „viteza cu care guvernarea promovează această iniţiativă”.