Unul dintre subiectele care a aprins spiritele în studioul emisiunii Ora Expertizei s-a referit la proiectele de reabilitare a mai multor străzi din capitală.

Motiv de dispută între consilierii municipali a constituit şi proiectul de izolare termică a peste 120 de instituţii publice, dar şi blocuri din Chişinău, dintr-un credit european. Aleşii locali ai PL le-au reproşat socialiştilor că s-au opus unui proiect important pentru capitală.

La rândul lor, consilierii PLDM şi PPEM, care au participat la emisiune, le-au reproşat socialiştilor că nu vin cu proiecte de dezvoltare a capitalei. Totodată, ei susţin că iniţiativa PSRM de a-l demite pe edil în cadrul unui referendum este doar un joc.

Ieri, consilierii municipali ai PSRM au anunţat că insistă să-l dea jos pe Dorin Chirtoacă din fotoliul de primar al capitalei, iar dacă şi de această dată instanţa nu va permite desfăşurarea plebiscitului, vor merge CEDO. Pe de altă parte, Chirtoacă a spus că iniţiativa socialiştilor este „lipsită de substanţă”. Anterior au existat câteva tentative de a-l demite pe edil, întreprinse de mai mulţi activişti civici şi aleşi municipali, inclusiv PSRM, însă toate au eşuat.