În context, Andrei Năstase a afirmat că urmează fie implementat un program amplu care nu va mai fi îndreptat doar împotriva guvernării lui Plahotniuc, ci împotriva acestui regim hibrid Plahotnoiuc-Dodon.

„Spre regret tandemul Plahotniuc-Dodon a pus bazele unui regim hibrid, aşa cum spuneam, un regim de geopolitică şi corupţie îndreptat împotriva intereselor cetăţeanului. Comportamentul tot mai iresponsabil şi provocător al preşedintelui Dodon este şi un factor care dăunează aşteptărilor întregii noastre societăţi de a distruge regimul oligarhic actual. În loc să consolideze societatea în jurul obiectivului comun de eliberare a statului din captivitate pe care l-am propus şi în dezideratele noastre, în prezent acest Igor Dodon promovează un discurs cu caracter geopolitic radical, antieuropean, iar românofobia a devenit, după cum vedeţi, linia politică principală a instituţiei prezidenţiale. Să ne opunem acestui dezmăţ. Pe lângă faptul că facem ceea ce facem, adică ne consolidăm partidele, colaborăm, comunicăm, vom veni şi cu un program amplu care deja nu va mai fi îndreptat doar împotriva guvernării lui Plahotniuc, ci împotriva acestui regim hibrid Plahotnoiuc-Dodon care, uitaţi-vă, că a trecut dintr-o zonă a politicii mincinoase într-o zonă a economicului. Ca s-au înţeles cei doi se vede bine deja - s-au înţeles ca pe spatele cetăţenilor noştri să se menţină la putere încă mulţi ani încolo. Iată de ce ne vom opune, vom întreprinde toate măsurile pentru a demonta acest regim hibrid de corupţie şi geopolitică”, a declarat Andrei Năstase.

„Am să vă spun cu toată sinceritatea şi cu toată îngrijorarea: acest sistem va fi unul dezastruos nu doar pentru partidele de opoziţie, ci pentru întregul proces democratic din Republica Moldova. Şi dovada o constituie alegerile din Autonomia Găgăuză. Dacă aţi observat, cu un singur mandat obţinut de Plahotniuc în această campanie, dânsul controlează acum întreaga Adunare populară a Găgăuziei. S-a mai întâmplat şi înainte. Nu avem dreptul să admitem aşa ceva, iată de ce eforturile noastre sunt îndreptate către discuţiile noastre cu partenerii externi, vom sesiza şi noi în măsura în care putem prin intermediul anumitor deputaţi sau anumitor factori decizionali din republică Comisia de la Veneţia care deja s-a exprimat în acest sens cu ocazia tentativelor din 2013 de a modifica sistemul electoral. Şi de ce nu, iarăşi vom reveni la acel pol anti-oligarhic democratic, pro-european care, sunt sigur, va fi în stare să mobilizeze lumea pentru a se opune pe plan intern acestui mesaj, acestui demers a lui Plahotniuc. Să vedem cât de mult va fi susţinut şi de către actualul său partener Dodon de la funcţia sa de preşedinte”, a continuat Andrei Năstase.

De asemenea, liderul Platformei DA a menţionat că crearea polului antioligarhic este cea mai eficientă modalitate de a se opune actualului regim.
 „Ceea ce priveşte crearea polului antioligarhic, noi suntem constanţi în demersurile noastre, şi suntem absolut convinşi că este cea mai eficientă modalitate de a ne opune actualului regim. Iată avem experienţa României în acest sens, este extrem de relevant pentru noi ca prin coagularea eforturilor partidelor de opoziţie, a societăţii civile şi a presei libere, aşa cum s-a reuşit în România, să reuşim şi noi să generăm un nou val protestatar care, aşa cum iată s-a reuşit acolo, să se reuşească şi la noi. Acolo aţi văzut cum a fost blocată după cinci zile de protest constant, permanent, a fost blocată ordonanţa de urgenţă, ilegală spunem noi”, a explicat Andrei Năstase.

„Sigur că un pol anti-oligarhic presupune şi comunicare, şi colaborare, pentru că nu suntem acum în situaţia unor alegeri să discutăm asupra creării unor blocuri sau alianţe. Vorbim acum de colaborare şi de conjugare de eforturi atunci când ţara arde, atunci când ţara este în pericol. Uitaţi-vă ce se întâmplă cu economia noastră, uitaţi-vă aşa zisele reforme ce se adoptă în domeniul pensionării, uitaţi-vă ce se întâmplă cu legea prin care s-au pus miliardele furate pe umerii cetăţenilor, tentativa de adoptare a legii amnistiei fiscale, care în realitate va fi o amnistie penală ca şi în România. În aceste condiţii este imperios necesar să colaborăm, să comunicăm, să ne conjugăm eforturile şi să avem un plan coerent comun de acţiuni”, a punctat preşedintele PPDA.