Totodată, Octavian Ţîcu a spus că victoria lui Igor Dodon la prezidenţiale a fost posibilă datorită lui Plahotniuc, cel care l-ar fi ajutat pe socialist la comanda Moscovei.

„Pentru mine, la ora actuală, această majoritate europeană este cel mai mare pericol pentru Republica Moldova, pentru că este evident că această majoritate este la cheremul unui om (Vlad Plahotniuc) care este sub influenţa Moscovei directă şi care i-a spus clar că acest Dodon trebuie să câştige alegerile. Prin urmare, comportamentul lui Dodon nu reflectă decât încrederea pe care o are în spatele asigurat”, a adăugat istoricul.

Conform lui, jocul geopolitic este foarte important pentru Rusia. În acelaşi timp, Dodon ar fi deranjat de prezenţa lui Plahotniuc şi va încerca să scape de democrat.

„Rusia nu va accepta ca să aibă un scenariu al Memorandumului Kozak din 2003 (atunci Vladimir Voronin a respins planul ruşilor de federalizare a Moldovei). Pentru Rusia este incacceptabil deja un refuz al federalizării. Un prim pas este Dodon, iar Dodon este la fel de deranjat de Plahotniuc ca şi eu cu tine să nu ne creăm iluzii este clar că Dodon, cu ajutorul Moscovei, va face tot posibilul să se debaraseze de el”, a subliniat Octavian Ţîcu.
Totodată, invitatul emisiunii a afirmat că „problema nu va fi că Republica Moldova va scăpa de Plahotniuc cu mâinile Maiei Sandu şi Andrei Năstase. Problema într-adevăr gravă va fi atunci când Moldova va scăpa de Plahotniuc cu mâinile Moscovei şi a lui Dodon. Pentru că atunci vom avea un scenariu de federalizare a Republicii Moldova, în sensul „transnistrizării” Republicii Moldova şi a tuturor pachetelor care au fost stipulate în Memorandumul Kozak, care va face din Moldova un spaţiu de influenţă a Federaţiei Ruse, înfipt exact între Ucraina, România, UE”.

Din punctul său de vedere, Vladimir Plahotniuc nu este un produs autohton sută la sută, dar şi unul românesc şi chiar a unor interese occidentale, care vor să menţină Moldova în starea actuală, în care se pot face diverse afaceri tenebre.

„Felul în care a pătruns, a venit în spaţiul economic al Republicii Moldova, afinităţile pe care le are cu clasa politică românească, PSD. Diferitele feluri de consultanţă pe care le are şi din partea occidentalilor, uneori. Aici este o combinaţie din mai multe, în care la mijloc se află foarte mulţi bani şi sunt interese de a menţine Moldova pentru anumite raţionamente într-o stare în care ea este actualmente. Pentru că şi în lumea occidentală sunt diverse interese în raport cu existenţa acestor găuri negre. Găuri prin care se fac foarte multe afaceri. Furtul miliardului are atâtea dificultăţi şi semne de întrebare, pentru că este clar că această schemă nu a fost realizată o sută de procente moldoveneşte”, a conchis Octavian Ţîcu.