Astfel comentează reprezentanţii Platformei Demnitate şi Adevăr noua „reformă” anunţată ieri de şeful statului, după o întrevedere avută la Reşedinţa de Stat cu speakerul Andrian Candu şi premierul Pavel Filip.

„Am aflat de o altă iniţiativă sterilă a preşedintelui Dodon după o întâlnire obişnuită cu marionetele lui Plahotniuc – Candu şi Filip, în cadrul căreia aceştia au imitat nişte neînţelegeri. De această dată, în loc să iniţieze o luptă reală cu regimul antipopular, domnul Dodon vrea să schimbe Constituţia. Nu-i ajung pârghii, asta deşi în campania electorală nu am auzit de la el asemenea plângeri”, a declarat Alexandru Slusari.

Potrivit vicepreşedintelui Platformei DA, preşedintele demonstrează un nihilism juridic frapant, atunci când înaintează asemenea propuneri. Or, articolul 141 din Constituţie stipulează clar că o iniţiativă de modificare a Legii Supreme poate fi propusă de către:

- Cel puţin 200 de mii de cetăţeni ai Republicii Moldova cu drept de vot care reprezintă jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul doi. Din fiecare trebuie să fie colectate nu mai puţin de 20 de mii de semnături în favoarea acestei iniţiative;
- Nu mai puţin de o treime din deputaţi;
- Guvern.

Totodată, articolul 148 din Codul Electoral prevede că iniţiativa privind organizarea unui referendum constituţional este propusă în conformitate cu articolul 141 din Constituţie. Deci această iniţiativă poate fi înaintată doar de către subiecţii indicaţi în articolul 141 din Legea Supremă.

„Este greu de crezul că în echipa preşedintelui nu sunt consilieri care nu pot citi Constituţia până la articolul 141. Dodon însă continuă să joace în jocul politic al lui Plahotniuc. El ştie foarte bine că iniţiativa sa contrazice Constituţia. În acelaşi timp, nimeni dintre reprezentanţii regimului de la putere nu a comentat acest subiect. Ei aşteaptă ca proiectul să ajungă în Parlament, să stea acolo puţin timp, iar apoi deputăţeii lui Plahotniuc brusc îşi vor dea seama şi vor spune că preşedintele nu a avut dreptul să înainteze un proiect de modificare a Constituţiei şi nu poate nici măcar să ceară organizarea unui referendum cu privire la această chestiune”, a adăugat Alexandru Slusari.

Vicepreşedintele Platformei DA crede că tandemul Dodon-Plahotniuc va continua acest show până la alegerile parlamentare ordinare.

„Dacă va fi nevoie, va fi solicitată şi opinia Curţii Constituţionale, iar tot acest proces se va întinde pe vreo 3-4 luni. În tot acest timp, Plahotniuc va continua să jefuiască complet ţara. Şi lui Dodon îi convine această situaţie. Majoritatea cetăţenilor nu au cunoştinţe juridice. El le va spune că a încercat să schimbe ceva, dar nu a reuşit din nou. Ulterior, PSRM va putea să iniţieze un referendum cu privire la modificarea Constituţiei, colectând semnături. Ei nu vor reuşi să adune 360 de mii de semnături din minim 18 raioane. Platforma DA are deja această experienţă şi ştie că în ţară pur şi simplu nu au rămas atâţia cetăţeni. Toată procedura va dura alte şase luni, atunci când deja se vor apropia alegerile parlamentare ordinare”, a adăugat Slusari.

Vicepreşedintele Platformei DA afirmă că lui Igor Dodon îi convine această situaţie, în condiţiile în care el va folosi această iniţiativă falsă pentru a-şi face capital politic, iar între timp Plahotniuc îşi va continua jafurile. Alexandru Slusari a dat asigurări însă că Platforma DA va împiedica acest proces de manipulare a populaţiei.

„Uitaţi-vă cât de bine îşi planifică activităţile tandemul Plahotniuc-Dodon. În loc să blocheze la greu chiar din prima zi toate acţiunile regimului, să înceapă demontarea lui şi să cheme poporul în ajutor, preşedintele a început un joc de dame cu Plahotniuc. Timp de jumătate de ani, el se va plimba prin ţară pentru a face declaraţii geopolitice şi pentru a povesti tuturor cum vrea să modifice Constituţia, doar că toţi îi pun beţe în roate. Plahotniuc însă va stoarce din ţară ultimele rezerve şi totodată i-l va arăta Occidentului pe „straşnicul” antieuropean Dodon, pe care oricum îl va pune la punct, dacă i se va permite să fie un dictator absolut”, a menţionat vicepreşedintele Platformei DA.

„Platforma DA va face tot posibilul pentru ca oamenii să nu se lase minţiţi şi le va deschide ochii la adevăratele scopuri urmărite de regimul hibrid Plahotniuc-Dodon”, a conchis Alexandru Slusari.