„Nu am de gînd să cedez în această situaţie. Nu voi accepta şi sunt sigur că toţi cei care susţin preşedintele Republicii Moldova nu vor accepta astfel de miniştri. Argumentul meu principal rămîne neschimbat: Majoritatea candidaţilor propuşi au demonstrat inconsecvenţă, lipsă de profesionalism şi oportunism regretabil în funcţiile şi activităţile desfăşurate anterior”, a anunţat Dodon pe contul său de Facebook.

De cealaltă parte, mâine vor fi publicate decretele prezidenţiale  privind revocarea din funcţie a şase membri ai Guvernului. Cei şase demnitari revocaţi sunt Stela Grigoraş, ministru al Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Andrei Galbur, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Vasile Bâtcă, ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Vladimir Cebotari, ministru al Justiţiei, Gheorghe Bălan, vicepremier pentru Reintegrare, Octavian Calmâc, ministru al Economiei şi Infrastructurii.

Anterior, preşedintele Parlamentulu Andrian Candu a menţionat că în cazul unui refuz repetat din partea lui Dodon de a numi noi miniştri, Guvernul se va adresa Curţii Constituţionale.

Amintim că magistraţii constituţionali au emis o hotărâre prin care au constatat circumstanţe care justifică instituirea interimatul funcţiei de Preşedinte, pentru exercitarea obligaţiei constituţionale de numire în funcţie a unui ministru.

Potrivit deciziei CC, în cazul în care şeful statului refuză să semneze decrete, acestea pot fi semnate de un preşedinte interimar.