Potrivit proiectului iniţiat de Sergiu Sîrbu, Igor Vremea şi Corneliu Padnevici, rudele persoanelor din trupele organelor afacerilor interne şi persoanelor din corpul de comandă suprem al CNA au dreptul a pensie în acelaşi condiţii ca şi militarii care îndeplinesc serviciul prin contract.

Totodată, documentul prevede ca vechimea în muncă pentru stabilirea pensiilor directorului, directorului adjunct şi angajaţilor CNA să se calculeze în conformitate cu Legea asigurării cu pensii a militarilor.

În cadrul discuţiilor, iniţiativa legislativă a fost criticată. Autorii proiectului susţin că proiectul are drept scop înlăturarea unor conflicte normative legate de caracteristicile funcţiei cu posibile încălcări ale drepturilor  de asigurări sociale, însă ei sunt contraziţi de către parlamentari.

„Pentru calcularea pensiilor la militari există totuşi anumite condiţii. În perioada de serviciu, dacă este perioada de conflict, iar se adună. Astfel, sunt situaţii când un militar prin contract ajunge la  pensie la vârsta de 35, 40, 45 de ani. Sunt condiţii clare. Pentru angajaţii CNA, sunt total alte condiţii pentru ieşirea la pensie, pentru calculare. Explicaţi-mi vă rog”, a menţionat deputatul Lilian Carp.

„Şi la CNA sunt angajaţi civili, tehnici şi cu grad special, statutul cărora se echivalează cu militarii, inclusiv ce ţine de vechime în muncă”, a spus Sârbu.

„Cu acest proiect aţi venit să pentru ca să aduceţi o mulţumire domnului Chetraru, care a ieşit la pensie. El e cu grad special. Am impresia că aţi făcut special pentru el. O mulţumire pentru munca  sârguincioasă pe care a adus-o partidului”, a adăugat Lilian Carp.

Deputatul liberal-democrat Maria Ciobanu a spus că proiectul este prematur: „Cred că acest proiect de lege este prematur. Ce prezintă azi CNA? Este o entitate arhipolitizată, care îndeplineşte ordinele partidului de guvernământ. Investigaţiile jurnalistice arată că nu există angajat CNA care nu are averi pe care le poate justifica. Nu au ei nevoie de pensii de urmaşi, ei au averi pentru toate generaţiile care vor veni. Şi are perfectă dreptate colegul meu deputatul Lilian Carp. Acest proiect este unul ridicol. Dumneavoastră veniţi să-i mulţumiţi domnului Chetraru, pentru serviciile pe care le-a făcut”, a adăugat Maria Ciobanu.