Declaraţia au fost făcută de directorul executiv al ADEPT, Igor Boţan, în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă.

„Partidul Democrat îşi actualizează promisiunile pentru cetăţeni, dar nici pe departe ceea ce a enunţat el nu e o strategie şi are puţine lucruri inovative, dacă ne referim la promisiunile din 2010 şi din 2014. Din 2009 Partidul Democrat a fost la conducerea Ministerului Economiei, care era numit şi mai este numit Guvern. În cadrul Guvernului, toate întreprinderile de stat au fost la cheremul Partidului Democrat, toate promisiunile referitoare la dotarea şcolilor cu echipament modern pentru ca studenţii să aibă unde face experienţe la fizică, chimie, biologie ş.a.m.d. Acest lucru a fost promis de Partidul Democrat încă în 2010, a fost reiterat în 2014. Ce ne spune nou în acest sens Partidul Democrat? Sau să ne referim la reformele în domeniul medicinei. De asemenea, Partidul Democrat a promis o mulţime de lucruri care în mare parte nu au fost realizate tocmai pentru că economia a mers prost, iar pentru economie a fost responsabil Partidul Democrat”, a spus Igor Boţan.

„Dar eu vă spun că aceste lucruri acum sunt promise din nou, adică de pe aceste lucruri promise este suflat praful care deja s-a aşezat într-un strat destul de gros şi acum de-o manieră oarecum stângace, pentru că liderul Partidului Democrat nu a fost deloc convingător, cel puţin, vocea Domniei sale nu a fost deloc convingătoare atunci când enunţa ce îşi promite Partidul Democrat. Iar dacă scoatem la lumină promisiunile anterioare, atunci vedem că şi respectul adică pentru demnitatea oamenilor a fost promis încă în 2010”, a declarat directorul executiv al ADEPT.

Potrivit lui Boţan „în circumscripţiile uninominale candidaţii independenţi sau alţi candidaţi atunci când vor comunica cu cetăţenii vor trebui să ia programul Partidului Democrat şi să le reamintească că acum patru sau trei ani li s-a promis renovarea a 5.000 de gospodării pe gratis, din contul probabil al Partidului Democrat. Deci, să-i găsească pe cei 5.000 de gospodari, ale căror gospodării au fost renovate cu ajutorul Partidului Democrat sau să-i găsească pe cei care au fost beneficiari ai coşului cu merinde în ajun de sărbătoare, coş cu merinde distribuit de către cei din Partidul Democrat”.