La iniţiativa deputatului Valerian Bejan, cele 28 de condiţii impuse guvernării de la Chişinău de Uniunea Europeană pentru deblocarea asistenţei macrofinanciare de 100 de milioane de euro au fost citite în plenul legislativului.

În context, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a intervenit imediat, lăudându-se că o mare parte din condiţii au fost îndeplinite. Ceea ce s-a remarcat a fost graba cu care au fost îndeplinite unele puncte, la care s-a început a lucra abia săptămâna trecută.

Tot în cadrul discuţiilor, deputatul liberal-democrat Grigore Cobzac a întrebat: „În declaraţia comună a instituţiilor europene este menţionat şi despre respectarea recomandărilor privind anularea votului mixt, respectarea drepturilor omului şi statului de drept. Este o condiţie care va fi monitorizată. Va fi respectată?”.

Referindu-se la această declaraţie, Candu a evitat să ofere un răspuns clar, spunând că este irelevant să comenteze un articol din presă.

„Neglijaţi, negaţi sau nu vreţi să atrageţi atenţia, dar va veni timpul când va trebui sa răspundeţi”, a spus Grigore Cobzac. 

Amintim că la începutul lunii decembrie a fost publicată lista celor 28 de condiţii impuse guvernării de la Chişinău de Uniunea Europeană pentru deblocarea asistenţei macrofinanciare de 100 de milioane de euro. Pe lângă criteriile de ordin economic şi financiar, documentul face referire la Declaraţia comună a Parlamentului European, a Consiliului şi a Comisiei Europene din 4 iulie curent, care spune că banii vor fi acordaţi Republicii Moldova doar dacă autorităţile vor respecta recomandările Comisiei de la Veneţia privind schimbarea sistemului electoral.