Andrei Năstase, preşedintele Platformei DA: „Acum doi ani, a luat naştere alternativa politică viabilă a actualei clase politice, fie ea guvernarea oligarhică sau opoziţia geopolitică. Aceşti oameni au obţinut prima victorie atunci când din stradă, fără a o abandona, au mers pe palier politic şi au creat Platforma DA ca entitate politică, care mai apoi urma să edifice nişte structuri şi componente ale sale.  A fost o victorie pentru noi, pentru că fiecare vroia să-şi vadă de activităţile sale, acolo unde era un om prosper, împlinit şi nu avea nevoie neapărat să se exprime şi politic. Atunci când nimeni nu a vrut să facă opoziţie guvernării oligarhice, nimeni nu a vrut să se ia de piept cu această mafie instalată de mai bine de 15 ani în RM, noi am făcut acest lucru. Sigur ei ne-au vrut în stradă, să rămânem pe palier civic. Am decis să rămânem şi în stradă, să rămânem şi alături de oamenii ieşiţi să-şi spună păsul, dar şi să oferim acestor oameni o alternativă politică viabilă. Cel mai important lucru pe care l-am reuşit este că am rămas oameni printre oameni şi după ce am păşit pe palierul politic.
 
Dinu Plângău, liderul organizaţiei Tinerii DA: Sunt doi ani de realizări, de succes acolo unde nimeni nu ne prezicea că vom reuşi. Eram anul doi de facultate când din visteria statului s-a furat un miliard de dolari. Spiritul nostru civic şi intenţiile bune de a schimba ceva în RM ne-a scos în stradă. De atunci am organizat proteste la care au ieşit zeci de mii de oameni în stradă. De fiecare dată am aflat că RM nu este cunoscută doar din cauza scandalurilor din politică, dar şi datorită reuşitelor Platformei DA. Protestele masive din RM au demonstrat că oamenii vor schimbare. Referendumul organizat de Platforma DA, cele 400 de mii de semnături colectate într-un timp record, au demonstrat că avem o capacitate enormă de mobilizare, iar gestul matur făcut de preşedintele nostru Andrei Năstase în campania prezidenţială a demonstrat că politica din RM poate da semnale de maturitate, că nu totul se limitează la interese de partid, că interesul ţării prevalează asupra intereselor înguste. Acum, după doi ani de activitate politică, suntem şi membrii familiei PPE, una dintre cele mai mari formaţiuni politice din UE, care deţine cele mai importante funcţii. Am făcut un pas enorm ca şi Organizaţia de tineret al Platformei DA să fie parte a celei mai mari şi prestigioase instituţii de tineret din UE, cea a PPE. Astăzi am trimis cererea de aderare şi avem toate şansele ca în cel mai scurt timp să facem parte din ea.

Inga Grigoriu, vicepreşedintele Platformei DA: Pe 13 septembrie 2015, în cadrul unui protest masiv desfăşurat în PMAN, cetăţenii solicitau  o nouă clasă politică, de alternativă. Personalităţi notorii precum Stanislav Pavlovschi, Igor Boţan s-au expus în PMAN şi această teză a fost votată printr-o rezoluţie la finalul acestui protest masiv, astfel încât Consiliul Marii Adunări Naţionale urma să purceadă la edificarea noii mişcări politice, de alternativă, de încredere populară care să îndeplinească toate năzuinţele cetăţenilor. Astfel a luat naştere prima intenţie, cetăţenii neavând încredere în clasa politică care era şi este una coruptă şi infectă, supusă în totalitate unui penal şi grupului care îl deserveşte. Din Platforma DA fac parte cetăţenii deşteptaţi, cărora le pasă de ceea ce se întâmplă în ţară, care au fost participanţi activi la toate protestele antiguvernamentale, care nu au avut funcţii publice în stat, nu au fost implicaţi in diverse scandaluri de corupţie sau delapidări de fonduri publice. La primul Congres, preşedinte a fost ales preşedinte Andrei Năstase, cunoscut societăţii ca un înverşunat luptător pentru o ţară liberă de criminali aflaţi la conducere. De asemenea, datorită rezistenţei oamenilor, în ianuarie 2016, după o serie de proteste la rând pe frig şi ger, Plahotniuc nu a fost acceptat ca premier. Prin faptul că suntem o emanaţie a mişcării protestatare, suntem responsabili în faţa cetăţenilor RM, să creem o ţară în care să vrei să trăieşti.

Liviu Vovc, vicepreşedintele Platformei DA: De la constituirea Platformei DA am ştiut care este pulsul societăţii, ştiam ce îi doare pe oameni şi ce îşi doresc. De fiecare dată, Platforma DA a venit cu idei, cu iniţiative, cu propuneri cum să dezvoltăm statul astfel ca cetăţenii să se simtă bine aici, acasă. Platforma DA a iniţiat referendumul pentru modificarea Constituţiei. Pe lângă alegerea directă a şefului statului, acesta presupunea şi demiterea preşedintelui de către popor, reducerea numărului de deputaţi, dar şi scoatera imunităţii. La temperaturi de minus 15 grade, împreună cu cetăţenii am reuşit colectarea a sute de mii de semnături, lucru care a pus presiune pe guvernare ca să modifice Constituţia, chiar dacă este pus sub semnul întrebării modul în care au făcut acest lucru. Au purces la alte căi care sunt o deprindere pentru actuala guvernare. Platforma DA are deja doi ani de când luptă pentru o ţară în care să vrei să trăieşti şi alături de cetăţeni vom reuşi acest lucru.

Chiril Moţpan, secretarul Platformei DA: Doi ani este o perioadă suficientă ca să devină puternică, cu structuri teritoriale solide, cu patrioţi adevăraţi, care au răspuns de fiecare dată la chemarea de la conducere. Structurile sunt oamenii care ne reprezintă. Avem 36 de structuri bine organizate, unele mai mici, altele foarte puternice, dar şi două organizaţii de tineri şi femei. Am reuşit să devenim o forţă de temut pentru regimul actual. Suntem cea mai puternică forţă a opoziţiei proeuropene, o echipă care se comportă cu demnitate faţă de cetăţeni. Evident că succesele se datorează nu în ultimul rând lui Andrei Năstase, dar şi echipei care a mers în teritoriu, a îngheţat de frig, muncind pentru o cauză nobilă. Suntem convinşi că cu forţele pe care le avem, chiar dacă intimidările nu încetează, chiar dacă sunt distruse afacerile unor susţinători, Platforma DA nu se va dezice de idealurile sale, va răspunde chemării cetăţenilor şi acestei naţiuni care se vrea liberă de mafie, de guvernanţi obscuri, de un individ care pune piciorul în gâtul fiecărui intre noi. Platforma DA este entitatea politică care se poate opune şi se va opune, pentru a face schimbarea spre bine

Aliona Doroş, preşedinta Organizaţiei de Femei a Platformei DA: Vreau să mulţumesc doamnelor care s-au implicat în acest război care este între bine şi rău, adevăr şi minciună, dreptate şi fărădelege. Aceste doamne sunt nişte femei curajoase şi demne. Scopul organizaţiei este de a promova doamnele şi a le încuraja să se implice în viaţa social politică, pentru a putea dezbate problemele femeilor şi copiilor.  La Berlin au fost încurajaţi şi felicitaţi pentru aderarea la PPE şi ni s-a spus că avem tot sprijinul atât a Germaniei, cât şi UE în tot ce ţine de principiul egalităţii de şanse şi promovarea femeii în politică.

Victor Leancă, preşedintele Uniunii pensionarilor din RM: În Republica Moldova toţi absolut, de la cei mai tineri la cei mai în vârstă, aşteaptă schimbări.  Sunt fericit în fiecare zi să mă aflu alături de aşa o echipă frumoasă şi activă şi cu nişte gânduri foarte bune faţă de orice cetăţean al RM, în special pentru cei de vârsta a treia. Suntem o armată mare. 712 mii de pensionari. Platforma DA este unica platformă politică care într-adevăr se gândeşte la această categorie de cetăţeni.  În acele zece priorităţi al Platformei DA se spune clar care sunt căile principale pentru a îmbunătăţi starea de viaţă a oamenilor, de la cei mai de tineri şi până la cei mai în vârstă.

Alexandru Slusari, vicepreşedintele Platformei DA: Platforma DA este pregătită pentru actul de guvernare. Acum un an am elaborat un program social liberal cu reforme complexe, ample, profunde şi rapide. În ultimul an am ieşit cu zeci de declaraţii punctuale privind soluţionarea problemelor din diferite domenii. Principalele iniţiative ale Platformei DA sunt: reforma alternativă a sistemului de pensii cu majorarea rapidă până la minimul de existenţă, micşorarea rapidă a tarifelor la energia electrică şi gaze naturale, recuperarea miliardelor furate de la cetăţeni şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi, stimularea businessului legal şi combaterea economiei tenebre, deoffshorizarea ţării, descentralizarea RM şi consolidarea autonomiei locale, combaterea corupţiei cu implementarea legii lustraţiei şi confiscarea extinsă a averilor dobândite ilicit, perfecţionarea sistemului electoral cu introducerea listelor deschise, demonopolizarea pieţei mediatice şi susţinerea presei libere şi independente, protejarea producătorilor autohtoni, sprijinirea micului business şi mijlociu, susţinerea fermierilor, protejarea mediului şi salvarea râului Nistru, reforma în educaţie şi multe altele. Cu certitudine, Platforma DA are arsenalul necesar şi voinţa politică suficientă pentru a face ordine în ţară în maximum 2-3 ani  şi a spun „da” traiului decent al cetăţenilor.