Declaraţia au fost făcută de directorul executiv al ADEPT, Igor Boţan, în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă.

„În 2013, când pentru prima oară susţinerea pentru integrarea europeană a căzut sub 50%, ne-am ciocnit cu „criza din Pădurea Domnească”, generată de acel eveniment din Pădurea Domnească. Era vorba de o ilegalitate, la care au participat înalţi demnitari. După aceasta a urmat criza cu furtul miliardului şi în această perioadă procentajul susţinătorilor integrării euroasiatice a fost peste procentajul celor care susţin integrarea europeană”, a declarat Boţan.  

„Vreau să spun că pentru toate ţările din Parteneriatul Estic există câte două ancore, care ţin aceste ţări foarte aproape de Federaţia Rusă, chiar dacă sunt în conflict evident cu aceasta. Este vorba despre conflicte separatiste, pe care Rusia le controlează. A doua piatră de moară legată de gâtul acestor ţări sunt regimurile oligarhice, care nu pot admite ca ţările noastre să se apropie mai mult de Uniunea Europeană”, a spus directorul executiv al ADEPT.

Potrivit lui Boţan, dacă va intra eurointegrarea în Constituţie „populaţia nu va fi mai fericită, dar cel puţin autorităţile, oricare ar fi ele, vor fi obligate printr-un articol din Constituţie să promoveze integrarea europeană, iar noi, cetăţenii, trebuie să le transmitem mesaje. Integrarea europeană nu înseamnă un simplu articol în Constituţie, ci înseamnă justiţie independentă, economie de piaţă, lichidarea monopolurilor, lichidarea a tot felul de trusturi media care promovează propaganda în favoarea unui partid sau altul”.

„Noi putem scăpa de un regim oligarhic, putem readuce în Republica Moldova măcar ceva asemănător cu democraţia autentică, care, cel puţin, să aibă girul Uniunii Europene şi să nu fie de fiecare dată blocat la finanţări, pentru că nu respectă drepturile omului sau promovează justiţie selective”, a conchis Boţan.