În documentul semnat de reprezentantul permanent al Republicii Moldova la ONU, Victor Moraru, se solicită ca subiectul legat de prezenţa militară rusă în ţara noastră să nu fie inclus pe agenda şedinţei ONU din 23 octombrie.

Autorităţile moldoveneşti cer ca subiectul să fie amânat pentru o şedinţă ulterioară, dar nu a fost precizat însă o dată anume, dar şi ca solicitarea să fie adusă la cunoştinţă membrilor Comitetului General al ONU, se arată în documentul publicat de Ziarul de Gardă.

De cealaltă parte, Ministerul Afacerilor Externe a emis un comunicat de presă în care spune că „potrivit demersului Reprezentanţei permanente a Republicii Moldova pe lângă Naţiunile Unite din 20 octombrie 2017, (...) a fost solicitată amânarea examinării acestei chestiuni în cadrul unei şedinţe a Comitetului General, pentru o dată ulterioară, în vederea obţinerii unui sprijin mai larg în favoarea acesteia”.

La sfârşitul lunii august, Moraru cerea retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană, citând şi un pasaj din declaraţia Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), adoptată în 1999, în care era salutată „obligaţia Federaţiei Ruse de a finaliza scoaterea trupelor sale de pe teritoriul Moldovei până în anul 2002”, aminteşte Ziarul de Gardă.

Totodată, la 22 septembrie curent, Pavel Filip a ţinut un discurs în numele R. Moldova în cadrul celei de-a 72-a sesiuni a Adunării ONU, unde a cerut ca subiectul legat de prezenţa militară rusă în R. Moldova să fie discutat în cadrului celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.