„Eu cred că a venit timpul ca domnul Vlad Plahotniuc să înţeleagă că nu se mai poate ascunde după ghiocuri şi după trolii pe care îi plăteşte. Dumnealui dacă într-adevăr crede sincer că nu este implicat, atunci ar trebuie să meargă în România, să predea autorităţilor şi să se întoarcă să demonstreze că nu este implicat.Eu cred că deja şi copiii de la grădiniţă au înţeles că domnul Plahotniuc are probleme grave de integritate”, a spus Maria Ciobanu, deputat PLDM.

„Idee nu am. - Nu aţi auzit despre asta? - Am auzit, dar nu ştiu. Eu nu am document, nu sunt documentat, nu am nimic în mână, nu pot să comentez ceea ce am la concret”, a declarat Vladimir Voronin, preşedintele PCRM.
„Dacă eu sunt jurist înseamnă că îmi place să-mi spun punctul de vedere atunci când cunosc documentul, materialul ca să nu dau greş. Am să vă spun mai târziu, nu vă faceţi griji, eu mă documentez”, a declarat Mihai Ghimpu, preşedinte PL.

„Organul de urmărire penală trebuie să se expună. Dacă într-adevăr a comis crimă, indiferent în care ţară, persoana trebuie să fie trasă la răspundere, indiferent ce funcţie deţine”, a spus Adrian Lebedinschi, deputat PSRM.
„Este un proces penal care urmează să respecte legislaţia României şi să ajungă într-un final”, a declarat Eugen Carpov, vicepreşedinte grupul PPE.

„Ar trebui să se autosesizeze şi organele de drept din Republica Moldova fiindcă se discută foarte mult, dar nu ştiu de ce nu este nicio acţiune”, a spus Tudor Deliu, preşedintele fracţiunii PLDM. 
„Eu nu ştiu nimic. - Nu aţi auzit despre acest caz? – Nu”, a spus Oleg Reidman
vicepreşedinte fracţiunea PCRM.

„Să vedem până unde va merge Procuratura din Bucureşti în ceea ce priveşte acest caz. În cazul când va fi demonstrat că este implicat atunci desigur va răspunde la Bucureşti, dacă acasă, aici, la Chişinău nu poate răspunde având o Procuratură şi o justiţie controlată”, a declarat Lilian Carp, deputat PL.

„Nu am acces la materiale, ca să am o viziune mai clară, dar dacă cei de la DIICOT spun că ceva există, cred că nu este întâmplător”, a spus Grigore Novac, deputat PSRM.

„Eu nu comentez. Noi avem organele speciale care primesc salarii, trebuie să se ocupe de atribuţiile lor. Aşteptăm concluziile”, a declarat  Elena Bodnarenco
secretar fracţiunea PCRM

Dimineaţă, înainte de declaraţia lui Candu, unii deputaţi PD au evitat subiectul sau au încercat să-i ia apărarea şefului lor de partid.

„Cel mai important ca în actul de justiţie să nu se amestece politicul, inclusiv şi prin utilizarea mass-mediei”, a declarat Artur Reşetnicov, deputat PD.

Amintim că postul nostru a intrat în posesia ordonanţei de începere a urmării penale "in rem", adică pe fapte, emisă în luna aprilie a acestui an de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism de la Bucureşti. Astfel, şeful PD, Vladimir Plahotniuc, este vizat într-o anchetă pentru constituirea unui grup infracţional, şantaj, înşelăciune şi spălare de bani. Investigaţia a fost dispusă în baza unei plângeri depuse de către Veaceslav Platon în august 2016, pe când afaceristul era la Kiev. Marţi, în cadrul briefingului PD, ofiţerul de presă al formaţiunii a calificat denunţul drept o calomnie, negând că Plahotniuc este cercetat penal în România, iar procurorul general Eduard Harunjen ne-a declarat că urmează să se documenteze în această privinţă. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al DIICOT Bucureşti a confirmat ulterior şi pentru alţi jurnalişti de la Chişinău că Plahotniuc este vizat într-un dosar penal deschis de instituţie.