„Aceste declaraţii, lipsite de orice bază istorică, pun în discuţie integritatea statului naţional român şi trebuie sancţionate drastic. Remarcăm cu îngrijorare că de când a devenit preşedintele Republicii Moldova, domnul Igor Dodon a avut drept preocupare principală demonizarea continuă a statului român, aceasta fiind doar ultima dovadă în acest sens, dintr-un şir mai lung ce include şi retragerea cetăţeniei fostului preşedinte Traian Băsescu”, se spune în comunicatul de presă emis de PACT.

În aceste condiţii, PACT solicită retragerea cetăţeniei române a parlamentarilor care sunt membri PSRM:

— Alexandru Lebedinschi;
— Radu Mudreac;
— Corneliu Furculiţă;
— Alla Dolinţă;
— Anatolie Labuneţ;
— Ghenadie Mitriuc.

„În cazul în care aceştia doresc să-şi păstreze cetăţenia, le solicităm ferm acestora să se delimiteze de declaraţiile iresponsabile ale preşedintelui moldovean”, se precizează în declaraţia PACT.