Tudor Deliu a declarat că deputaţii liberal-democraţi nu vor participa la evenimentul de astăzi ca urmare a evenimentelor din 27 august, atunci când oamenii au fost obligaţi să privească sărbătoarea de după un grad.

„VIP-urile au stat la tribună şi au urmărit ceremonia, dar cetăţenii au fost puşi după garduri. Fracţiunea PLDM nu participă la vipohorele guvernanţilor, dar preferă o horă a unirii cu toţi cetăţenii ţării”, a menţionat Tudor Deliu.

Totodată, deputatul a precizat că încă un motiv pentru care a refuzat participarea la acest eveniment este faptul că au fost refuzate luările de cuvânt din partea fracţiunilor.

Precizăm că astăzi Parlamentul organizează o şedinţă festivă cu prilejul celor 25 de ani de la proclamarea Independenţei.

Pe 27 august, de Ziua Independenţei, în timp ce în Piaţa Marii Adunări Naţionale guvernanţii ţineau pe scenă discursuri triumfaliste, la câţiva paşi distanţă zeci de oameni erau îmbrânciţi, bruscaţi şi stropiţi cu gaze lacrimogene.

Poliţia a intervenit în forţă deşi manifestaţia decurgea paşnic, iar protestatarii nu făceau decât să scandeze lozinci precum „Jos dictatura!”, „Noi nu cedăm!”, „Plahotniuc, nu uita - puşcăria-i casa ta!”, „Ruşine!”.