Un indice care ilustrează eşecul total al transformării Moldovei este politizarea completă a sistemului judiciar. Încă de la începutul independenţei, sistemul de justiţie a arătat tendinţe de corupţie şi servilism faţă de grupurile politice şi de afaceri. La începutul lui 2000, justiţia era subordonată elitelor politice centrate în jurul preşedintelui Voronin şi, ulterior, a început să servească drept instrument de intimidare a concurenţilor săi politici şi de afaceri. 

După înlăturarea comuniştilor de la putere în 2009, Moldova a asistat la un proces de subordonare treptată a sistemului judiciar de către Vladimir Plahotniuc. Astăzi Plahotniuc are o influenţă decisivă asupra Procuraturii Generale, Curţii Supreme de Justiţie, Consiliului Superior al Magistraturii, instituţiilor anticorupţie (inclusiv Centrului Naţional Anticorupţie) şi în mod indirect, asupra judecătorilor din ţară.
 
În ciuda protestelor cetăţenilor, după înlăturarea lui Filat de pe scena politică, Plahotniuc a continuat să-şi consolideze influenţa asupra sistemului judiciar. Un exemplu în acest sens a fost realegerea lui Mihai Poalelungi, un judecător de încredere al lui Plahotniuc, în funcţia de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie. Dependenţa justiţiei de politic este pusă în aplicare, atât prin mecanismele de corupţie cât şi intimidare. Un exemplu frapant de subordonare a judecătorilor este cazul Domnicăi Manole. La începutul lui 2016, Manole a emis o hotărâre favorabilă pentru opoziţia anti-Plahotniuc. În consecinţă, Procuratura a deschis dosar penal împotriva ei.

Subordonarea justiţiei moldoveneşti de către Plahotniuc face sistemul extrem de politizat şi utilizat în mod regulat pentru jocurile politice împotriva oponenţilor oligarhului. Nimic nu indică faptul că, în viitorul apropiat, Moldova va asista la o reformă reală şi la depolitizarea sistemului de justiţie. Or, în forma sa actuală, acesta rămâne un instrument puternic în mâinile elitei politice, care ar putea fi pierdut (sau preluat de către concurenţi), în cazul în care vor fi implementate reforme.
 
Situaţia economică sumbră generează o serie de probleme sociale: criza demografică, emigrarea în masă, exodul de creiere, traficul de fiinţe umane şi corupţia profundă. Autorităţile moldovene s-au dovedit a fi incompetente în a eradica sau reduce amploarea acestor fenomene, în special, a migraţiei şi a corupţiei.
 
Măsurile anticorupţie ale guvernelor succesive din ultimii 25 de ani nu au adus rezultate concrete. Şi asta din cauza lipsei de voinţă politică pe de o parte, şi a politizării instituţiilor de stat, pe de altă parte. Instituţiile care trebuie să lupte cu fenomenul corupţiei de fapt sunt folosite ca arme politice.

În deceniile următoare, Moldova este ameninţată de o intensificare dramatică a crizei demografice. Conform studiilor, populaţia ţării va scădea până în 2050 la aproximativ 2,5 milioane (cifra nu ia în considerare migranţii sezonieri). Procesul exodului creierelor va continua şi va deveni tot mai vizibil odată cu retragerea specialiştilor educaţi pe timpurile URSS.
 
Situaţia poate fi schimbată doar printr-o presiune constantă şi fermă a cetăţenilor asupra autorităţilor şi preluarea prin metode legale a puterii de către forţe politice care nu au legătură cu actuala clasă politică. Desigur, acest lucru ar fi doar începutul unui drum anevoios spre viitor mai bun. Dar, fără participarea activă şi consecventă a cetăţenilor în viaţa politică a Moldovei, fără dorinţa de a acţiona în interesul lor şi fără o voinţă minimă de a face sacrificii, o schimbare reală în ţară nu va fi niciodată posibilă.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.