Numărul 1 - Serghei Iaralov

Controlează din numele lui Plahotniuc puterea executivă. În primul rând, desigur, blocul economic. În ultimii şapte ani, în mass-media au figurat mai multe nume - Lazăr, Copaci, Calmîc, Godoroja şi chiar originarul din Africa, Stephane Bride. Principalul însă a rămas Iaralov, a cărui cea mai înaltă poziţie guvernamentală a fost de simplu consilier al vicepremierului. Dintre toţi consultanţii neoficiali de la cârma guvernului, Iaralov a fost mereu nr. 1, iar începând cu anul trecut, după înfrângerea grupului guvernamental „repatriaţii din anii '90”, a rămas unicul.

Rezultatele politicii economice promovate de „blocul Iaralov”:

• prăbuşirea pieţei zahărului în Moldova, din cauza contrabandei (ceea ce nu i-a împiedicat pe magnaţii zahărului să-şi delege un reprezentant într-o funcţie atât de înaltă, precum ministru al Finanţelor); 
• monopolul asupra exporturilor de cereale (care adesea sunt comercializate tot în Moldova, dar deja la preţ de import) prin intermediul campaniei „Transoil”, care îi aparţine omului de afaceri Vaja Djaşi, un personaj apropiat de Plahotniuc; 
• monopolul asupra exportului de deşeuri metalice (Metalferos) şi piaţa cărnii (prin intermediul unui grup de businessmani); 
• înţelegere de cartel între furnizorii de carburanţi pentru creşterea preţurilor (aici, pe lângă Plahotniuc, şi Ghimpu are interese, precum şi o serie de oameni de afaceri bine-cunoscuţi);
• controlul întreprinderilor energetice de stat - ascunderea profiturilor reale şi creşterea constantă şi „forţată” a tarifelor. 
• coletele „negre” prin Întreprinderea de Stat „Poşta Moldovei”;
• excluderea din lista celor interzise privatizării a unei mulţimi de proprietăţi ale statului, inclusiv gări auto şi active din sectorul energetic.
• o serie de cazuri de contrabandă, „investiţii” şi „offshore-uri” care au devenit subiecte de investigaţii internaţionale (în acestea a figurat, în afară de Iaralov, şi cel mai apropiat consilier al lui - Gleb Soroca).
• în cele din urmă, anume acest grup este responsabil de planul de distrugere a producţiei autohtone. Mediatizatul Acord de Comerţ Liber cu UE a fost structurat anume la iniţiativa părţii moldoveneşti în aşa fel încât nu doar să nu permită accesul producătorului autohton pe piaţa europeană, ci şi să-l lipsească de perspective pe piaţa internă.

Controlul asupra celei de-a doua ramuri a puterii în stat - legislativul. După ce Plahotniuc a renunţat la mandat, l-a lăsat „supraveghetor” anume pe secretarul general al Partidului Democrat, numit „borsetca” lui Plahotniuc, care îi este şi prieten din copilărie.

Controlul de bază se realizează prin intermediul a trei parlamentari-cheie. În primul rând - Raisa Apolschii (rudă cu Plahotniuc şi fost avocat al acestuia), preşedinte al Comisiei juridice, prin care trec nu doar modificările legislative importante, ci şi toate numirile. Al doilea este un alt apropiat al lui Plahotniuc - omul afaceri Marcel Răducan, ex-ministrul Construcţiilor, care controlează Comisia economică (preşedintele de jure este Ştefan Creangă, cândva aliat apropiat al lui Vlad Filat, acum fiind „stimulat” cu încredere). Al treilea este protejatul lui Plahotniuc, speakerul Andrian Candu, finul oligarhului şi preşedintele unui business-club creat de acesta. Prin urmare, Candu controlează ordinea de zi şi Biroul Permanent.

În afară de Parlament, Botnari, aşa cum i se cuvinte unui secretar general, controlează PD-ul, cu încredinţarea lui Plahotniuc, iar în rezultat şi „grupurile de influenţă” din alte partide parlamentare şi extraparlamentare. El este cel care coordonează cum sunt utilizate aceste grupuri - cine trebuie să plece din fracţiunea parlamentară în favoarea PD sau a sateliţilor partidului şi cine să rămână în fracţiunea sa pentru a face lobby şi/sau pentru a submina activitatea. În ultimii doi ani, principala direcţie de activitate a fost prăbuşirea principalilor concurenţi ai PD din ultimii ani - Partidul Comuniştilor şi Partidul Liberal Democrat. Acesta se ocupă şi de promovarea oamenilor „care trebuie” în listele electorale ale „opoziţiei”.

Cea mai fructuoasă „colaborare” a fost cu agenţii de influenţă din Partidul Socialiştilor, care, în rezultat, a pierdut până la jumătate din aleşii de nivelul doi şi riscă să piardă tot atâţia în viitorul apropiat. 

Controlul asupra partidelor înseamnă, efectiv, şi controlul asupra autorităţi locale. Anume la sediul central al PD s-a decis soarta coaliţiilor în consiliile locale. Acolo a fost planificată operaţiunea de preluare a controlului asupra Adunării Populare a Găgăuziei în 2012, privind „revoluţia” în administrarea mai multor raioane în perioada 2010-2014. Începând cu 2015, fără acordul „cabinetului Botnari” nu are loc nicio numire semnificativă în două treimi din raioanele republicii. Mai ales după ce liderii filialelor PD din Chişinău au ocupat poziţii de frunte în blocul socio-cultural al guvernului.

În paralel, „centrul democrat interpartinic” controlează şi Comisia Electorală Centrală (acum prin Iurie Ciocan şi Andrei Volentir, deveniţi membri de rând). Cele mai „strălucite” maşinaţii au fost efectuate în timpul campaniei parlamentare din 2014: curăţirea listelor PCRM şi PLDM de majoritatea deputaţilor anti-Plahotniuc; destrămarea liberal-reformatorilor şi a partidului „Vozrojdenie”, care lucrau pentru un alt oligarh; ajungerea „întâmplătoare” a PD pe primul loc în buletinele de vot; demararea unor proiecte spoiler precum „comunişti reformatori” şi „blocul Uniunii Vamale”; retragerea din cursă a partidului „Rodina”, pe lista căruia primul era Renato Usatîi, iar în primii zece intrau şi Alexandr Petkov şi Grigore Petrenco.

În ceea ce ţine de Parlament, acesta a fost părăsit de Botnari, la fel ca şi de Plahotniuc - în afara organului legislativ sunt mai multe ocupaţii interesante. Cu toate acestea, pe cei trei crai de la răsărit, Apolschii-Răducan-Candu, continuă să-i controleze. Pentru asta în Parlament a rămas deputatul Nichiforciuc (ex-comunist, ex-ţurcanist), care a fost poreclit „borsetca borsetcii”. Acesta nu este însă supraveghetorul principal, ci îndeplineşte doar funcţia de curier.

Numărul 3 - Tudor Panţîru

Cardinalul din umbră care controlează a treia ramură a puterii - judiciară. Fost judecător sovietic, care la apusul perestroicii s-a transformat în unionist, primind o mulţime de dividende în Occident: a lucrat în sistemul CEDO, într-un tribunal militar pentru Kosovo şi chiar judecător constituţional în... Bosnia şi Herţegovina. În 2008 a ajuns în Parlamentul României nu fără sprijinul Partidului Liberal Democrat, în care pe atunci se aflau doi protejaţi de-ai săi - Vitalie Nagacevschi şi Alexandru Tănase. Primul este astăzi principalul avocatul al lui Plahotniuc, iar al doilea - preşedintele Curţii Constituţionale.
 
Prin Tănase a fost obţinută numirea lui Mihai Poalelungi în funcţia de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, primul de pe „lista moldovenească Magnitsky” a judecătorilor corupţi controlaţi de oligarhi. La rândul său, anume Poalelungi împreună cu preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (actualul preşedinte Nicolae Timofti şi succesorii săi – Nichifor Corochii şi Victor Micu) îndeplinesc politica de cadre în sistemul judiciar din ultimii şase ani. Cei mai mulţi dintre judecătorii care au îmbrăcat pentru prima dată mantia în aceşti câţiva ani sunt legaţi, într-un fel sau altul, de gruparea Panţîru-Poalelungi. În fruntea mai multor instanţe au ajuns o mulţime de oameni cunoscuţi doar prin apropierea de clan, dar acesta este subiect pentru un alt articol.
 
O „floare” aparte în acest câmp enorm al nonsensurilor judecătoreşti este Curtea de Apel Chişinău şi cinci instanţe „de sector”. Cele mai scandaloase decizii cu caracter politic, economic şi „raider” s-au luat anume aici, iar această „bucătărie” este coordonată de unul dintre participanţii la vânătoarea regală din Pădurea Domnească, Ion Pleşca. Acesta, de altfel, conlucrează activ cu preşedintele CSM Micu, cunoscut pentru decizia în favoarea lui Zubco în acest dosar.

Numărul 4 – Petru Jelihovschi
 
În calitate de director al companiei Global Media Group Corp, care îi aparţine lui Plahotniuc, acesta coordonează cea de-a patra putere – mass media. Oficial, compania controlează patru posturi de televiziune cu acoperire naţională - Prime, Canal 2, Canal 3 şi Publika. Neoficial - o serie de alte instituţii media şi structuri de stat.
 
Centrul informaţional al lui Plahotniuc are o influenţă asupra Comisiei parlamentare mass-media (al cărei preşedinte este Hotineanu, cel care l-a părăsit pe Filat), în măsură să promoveze oameni „potriviţi” în Consiliul Coordonator al Audiovizualului şi în Compania Publică Teleradio-Moldova. Singurul post public de televiziune, Moldova 1, a fost şi el luat sub control încă în 2012, când director a fost pus Mircea Surdu, al cărui „proiect al candidatului” a fost scris de purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei din acea perioadă, Vlad Ţurcanu.
 
Controlul Consiliului Coordonator al Audiovizualului (prin Marian Pocaznoi şi succesorul lui Dinu Ciocan - un protejat al fostului ministru PD Valentina Buliga) şi controlul operatorilor de cablu nu numai că a asigurat cele mai bune condiţii de difuzare pentru posturile lui Plahotniuc, dar şi a permis şi aplicarea unor lovituri semnificative altor posturi de televiziune.
 
Mâna dreaptă a lui Jelihovschi în propagandă este editorul general al holdingului, Cristian Tabără, care a venit din România, unde a fost învinuit de pedofilie. Tabără coordonează toate „capurile vorbitoare” folosite de maşinăria media (Mihăieş, Andrievschi, Reniţă şi alţii), precum şi reprezentanţii loiali ai „societăţii civile” (un grup de persoane care sunt folosite la audierile şi consultările fictive ale ONG-urilor care deja sunt coordonate de Sergiu Ostaf). Posturile de radio şi publicaţiile regionale, la rândul lor, se orientează după ziarul Timpul, apropiat holdingului.
 
Pe lângă funcţiile administrativ-propagandiste, holdingul mai are un rol important şi anume să umple haznaua lui Plahotniuc prin controlul pieţei publicitare. Responsabil de acest lucru a fost pus businessmanul Sergiu Latîş, un alt participant la „vânătoarea regală”. Prin controlarea posturile de televiziune este exercitat şi controlul asupra unei părţi covârşitoare din piaţa publicităţii, iar concurenţii sunt înlăturaţi pe rând, încet, dar sigur.

Numărul 5 - Vasile Botnari
 
Fostul ministru al Transporturilor, actualul ministru al Tehnologiei Informaţiei, fostul şef al Air Moldova, fost deputat din partea PD şi, cel mai important, fost şef al companiei Nobil Air şi mâna dreaptă a lui Plahotniuc în Consiliul de Supraveghere al Victoriabank.
 
Poate că este cea mai importantă figură din această listă, omul care ţine în mâini principala ramură a puterii în Moldova modernă – businessul mare, pătruns în structurile statului.
 
În mod ironic, anume acest om, cu toată afişarea sa în public, practic nu a fost vizat în mass-media ca unul dintre cele mai apropiate persoane din anturajul lui Plahotniuc, deşi este. Principala lui specializare sunt afacerile bancare şi bănosul sistem al transportului şi al infrastructurii.
 
Activitatea consultativă a lui Botnari în chestiuni precum atacurile raider asupra băncilor şi a companiilor de asigurări, concesionarea Aeroportului, distrugerea Căilor Ferate şi acapararea granturilor şi a creditelor acordate pentru construcţia drumurilor sunt încă puţin analizate, deşi acesta practic este, potrivit mai multor mesaje, coordonatorul blocului „infrastructural” guvernamental.
 
Unul dintre multiplii „subalterni” neoficiali ai lui Botnari este „şeful” său în Guvern, premierul Pavel Filip, care are un rol considerabil în afacerile cu alcool şi tutun în Moldova. Cei doi au fost menţionaţi în repetate rânduri drept figuri cu rol important în relaţia dintre atotputernicul oligarh moldovean şi omologul său ucrainean Petro Poroşenko.
 
În plus, un factor important în formarea lui Plahotniuc a fost şi statutul înalt pe care l-a avut Botnari în echipa guvernamentală a Partidului Comuniştilor pe durata celui de-al doilea mandat. Anume conducerea de atunci a Ministerului Economiei şi Comerţului (Sainciuc, Melnic, Copaci şi un alt viitor deputat) au efectuat o serie de privatizări controversate (în primul rând - în industria hotelieră), care au fost legate strâns de numele lui Plahotniuc în presă. Tot din acea perioadă se trag şi scandalurile legate de implicarea viitorului democrat în scheme offshore masive şi nu numai după standardele moldoveneşti.
 
Controlul, acum şi oficial, al lui Botnari asupra ÎS Registru se va manifesta mai evident în alegerile prezidenţiale care se apropie.

Numărul 6, de onoare - Mihai Ghimpu

Singurul lider „nedemocrat” de partid căruia Plahotniuc i-a permis să combine alianţa cu autonomia. Motivul nu este componenta politică, ci anume influenţa clanului familiei Ghimpu în Chişinău. Pe cale legislativă şi judiciară, Plahotniuc i-a dat lui Ghimpu şi oamenilor săi undă verde să controleze totul în Chişinău, scuipând pe orice instituţii. Fireşte, Ghimpu stoarce din cetăţeni ceea ce a rămas.
 
Pe lângă resursele administrative, care se extind la 800 de mii de locuitori (în realitate sunt mai mulţi), controlul asupra Chişinăului aduce venituri imense în trezoreria liberală şi democrată. Aici intră şi „otkaturile” şi ciopârţirea creditelor şi a granturilor pentru „restaurarea centrului istoric”, reparaţiile fictive, vânzarea licenţelor şi estorcarea tacită de la liniile de maxi-taxi, controlul asupra chioşcurilor de ţigări, mitele permanente de la fiecare agent economic şi o grămadă de alte lucruri „plăcute”. Cum s-ar zice, banii pot fi încărcaţi nu doar cu lopata, ci şi cu un excavator sovietic.
 
În schimb, lui Mihai Ghimpu îi revine dreptul exclusiv de a desemna protejaţii partidului în guvern şi în alte poziţii. Cât despre cei care ies la pensie atunci când Plahotniuc îi recomandă lui Ghimpu să „stea” în opoziţie de dragul clasamentelor - asta e doar vârful aisbergului.

Numărul şapte - ultimul pe listă, dar nu cel din urmă – Ghenadie Sajin
 
Este numit „administratorul imobilelor lui Plahotniuc”, a fost şef la clubul Drive, a fondat compania Finpar Invest, care deţine faimoasa clădire Global Business Centre de pe bulevardul Cantemir, iar recent a fost numit şef al Inspecţiei de Stat în Construcţii. Mai mult, se spune că Sajin a fost unul dintre organizatorii vânătorii din Pădurea Domnească, unde a fost ucis prietenul său Sorin Paciu. La prima vedere – deja s-a aranjat bine omul. În realitate, acesta stă mult mai bine.
 
Sajin este un confident atât de apropiat al lui Plahotniuc, încât i-au fost încredinţate nu numai activele imobiliare ale oligarhului, ci şi responsabilitatea de personalul angajat în cel mai important domeniu pentru el – securitatea. Printre cei mai cunoscuţi „promovaţi” de Sajin se numără fostul procuror general Valeriu Zubco, judecătorii Curţii Constituţionale Dolea şi Băieşu, fostul vicepreşedinte al Curţii de Apel, Creţu (da, cel care a mers, destul de confortabil, drept ţap ispăşitor în vânătoarea din Pădurea Domnească).
 
Influenţa lui Sajin se extinde dincolo de promovarea oamenilor în structurile de control şi nu doar pe filiera PD. De exemplu, pe „liberalul” Iurie Topală tot Sajin l-a promovat la Calea Ferată, la fel ca şi pe şeful de la FISC, „liberal-democratul” Ion Prisăcaru. Şi Zubco, cel care oficial a fost numit la PG pe linia Alianţei lui Urecheanu – s-a scris de mai multe ori despre sumele uriaşe pe care Plahotniuc le-a plătit pentru el lui Urecheanu…
 
În ceea ce ţine de forţele de securitate, aici a fost aplicată o schemă foarte vicleană – după bine-cunoscutul principiu „lider de facto şi de jure”. Asta s-a întâmplat cu Procuratura Generală şi cu Centrul Anticorupţie – verigile principale în maşina de represiune a lui Plahotniuc. La PG a fost numit şef acelaşi Zubco, apoi fostul „comunist” Corneliu Gurin. Însă adevăratul „conducător” e considerată Adriana Beţişor, care în ultimii ani nu mai stă în umbră şi a trecut în rândul persoanelor publice. La CNA, chiar şi după reformă, a rămas să conducă fiul unuia dintre ierarhii PD – Viorel Chetraru, în timp ce principalele operaţiuni pe care mass-media le asociază cu Plahotniuc sunt implementate de Bogdan Zumbreanu, iar Chetraru, în această situaţie, rămâne în umbră chiar şi în faţa presei.
 
Anterior au parvenit informaţii că se intenţiona comasarea celor două „structuri ale lui Plahotniuc”, ori pentru ce este nevoie de două „anticorupţii”, iar pe Chetraru să-l trimită la SIS, ca să fie şi acesta reformat sub Plahotniuc. Din fericire, protestele care au însoţit „învestirea” Guvernului Filip au zădărnicit măcar aceste planuri. Cu toate acestea, influenţa clanului asupra SIS prin controlul parlamentar şi prin infiltraţii pe intern nu trebuie exclus.
 
În plus, există încă două instituţii unde situaţia e şi mai gravă. În cazul în care conducta de sub fum devine şi mai subţire. Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei (a avut denumiri diferite) este controlată încă de pe vremea comuniştilor de Viorica Cărare. Recent, agenţia a devenit celebră în anumite cercuri prin presiunea internă extrem de puternică a PD în scopul obligării angajaţilor să adere la partid. Iar mai târziu a fost creată şi aşa-zisa Comisie Naţională de Integritate, în frunte cu „liberalul” Anatolie Donciu. Acesta, spre deosebire de Cărare, nu are mare influenţă, dar poate cu uşurinţă să pună beţe în roţile cuiva.
 
O verigă aparte a structurii de forţă a lui Plahotniuc este aşa-zisul „departament de atac”. Acesta nu este reglementat în niciun fel, dar o duce mai bine decât istoria de succes a Moldovei. „Curatorul” acestui sistem şi unul dintre cei mai de temut oameni ai acestei structuri este considerat Dorin Damir, finul lui Plahotniuc (fapt recunoscut de cel din urmă) şi o figură sportivă de succes, care, aşa cum se spune, a pierdut din respectabilitate în comunitatea sportivă din cauza apartenenţei politice.
 
Despre părţile acestei „subgrupări” s-a vorbit în nenumărate rânduri în presă: firma de securitate Argus, o grupare de sportivi sau pur şi simplu tineri cu constituţie sportivă care participă activ la provocări şi care sunt numiţi „ţuţiki”, supă numele deputatului PD Constantin Ţuţu, precum şi „rezerva” - un grup de foşti funcţionari în organele de forţă (Zubic, Mejinschi, proaspătul unionist Cosovan etc.).
 
Această subgrupare, potrivit informaţiilor din presă, îşi coordonează de mult timp activitatea cu departamentul de operaţiuni speciale de la MAI, în frunte cu Alexandru Jizdan. Or, în timp ce Plahotniuc era „nevoit să cedeze” cea mai importantă funcţie din minister aliaţilor-concurenţi, în alte funcţii, cu mult mai importante, erau promovaţi oameni apropiaţi clanului (Ciobanu, Diaconu, Pânzari, „celebrul” Cavcaliuc etc). Într-o anumită măsură, Plahotniuc a avut doar de câştigat de pe urma faptului că aşa-zisa reformă a poliţiei este asociată cu persoane susţinute de Filat – Recean, Bodrug. În schimb acum, când Plahotniuc a preluat controlul asupra întregului cabinet de miniştri, iar ministru de Interne a ajuns acelaşi Jizdan, controlul clanului asupra structurilor de forţă (oficial şi neoficial) s-a completat.
 
Numărul XXX – Vlad(imir) Ulinici-Plahotniuc
 
Despre el toţi ştiu totul. Anume el transformă această listă din „Cei şapte magnifici” ai lui Sturges în „Cei opt odioşi” ai lui Tarantino.