„Partidul Comuniştilor încă în anul 2012 a declarat că Republica Moldova se află în stare de stat capturat. La patru ani după asta, respectiva concluzie o împărtăşeşte majoritatea populaţiei ţării, mulţi reprezentanţi ai comunităţii de experţi şi observatori, inclusiv internaţionali”, a declarat Vladimir Voronin în cadrul unei conferinţe de presă.

Mai mult, potrivit liderului PCRM, organele puterii slujesc doar structurile corupte şi sunt o sursă care permanent generează corupţie: „Starea de capturare se răsfrânge asupra tuturor sferelor de activitate vitală a statului. Au fost suprimate toate realizările democratice ale societăţii. În condiţiile statului capturat organele puterii menite să asigure respectarea temeliilor democratice ale vieţii slujesc doar structurilor corupte şi sunt o sursă care permanent generează corupţie şi fereşte de responsabilitate persoanele oficiale compromise. Prin acţiunile oamenilor politici corupţi a fost distrusă structura Parlamentului. Astăzi ea nu mai reprezintă voinţa exprimată de alegător la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014”.

„Membrii cabinetului de miniştri în mod grosolan încalcă jurământul dat de ei, îşi permit opinii exprimate public şi acţiuni care în mod evident sunt în contradicţie cu Constituţia şi cu alte acte legislative ale ţării. Mijloacele de informare în masă sunt concentrate în mâinile reprezentanţilor unui singur partid politic”, a mai spus Voronin.

Precizăm că PCRM a anunţat că nu va participa la alegerile prezidenţiale din acest an şi că va îndemna populaţia să boicoteze prezidenţialele.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.