Vicepreşedintele PLR afirmă că ultimele declaraţii ale lui Ghimpu, prin care acesta justifică acţiunile poliţiei care a folosit gaze lacrimogene împo­triva pro­tes­ta­ta­ri­lor de Ziua Independenţei, au arătat adevărata faţă a acestuia. Liderul PL nu doar că a susţinut acţiunile poliţiei, care a aplicat forţa fizică şi mijloacele speciale, ci chiar a dat de înţeles că oamenii legii au tot dreptul să şi tragă, aşa cum se face „în alte state mai democratice”.

„După ce şi-a developat esenţa mincinoasă, fariseică şi inumană, s-ar părea că nu mai e nimic de spus despre unchiul liberal Mihai Ghimpu. Nu e nimic de spus, dar rămâne ceva de întrebat. De exemplu, cum trebuie înţeleasă fraza: „Dacă partidul lui Iurie Leancă nu se retrage din alianţa cu socialiştii din CMC, eu îmi retrag semnătura de pe Acordul de Cooperare. I-am anunţat pentru a doua oară pe cei care mi-au garantat această retragere”?, a declarat Tatiana Potîng.

„Întrebarea întrebătoare ar fi cu cine de fapt negociază liderul PL? Ce alte negocieri a mai făcut cu Plahotniuc şi la ce preţ?”, a adăugat fostul viceprim-ministru.

Precizăm că anterior, mai mulţi experţii politici de la Bucureşti au declarat că Mihai Ghimpu este principalul aliat al oligarhului Vladimir Plahotniuc şi că în jaful de miliarde, Plahotniuc a fost ajutat chiar de liderul PL.

Recent, Ghimpu i-a luat din nou apărarea lui Plahotniuc. Liderul PL a declarat că oligarhul nu deţine puterea în Republica Moldova aşa cum afirmă majoritatea cetăţenilor. Asta deşi la sfârşitul lui 2013 spunea că Plahotniuc este cel care „conduce Republica Moldova”.