„PPEM conştientizează că decizia de ieri a Guvernului reprezintă singura soluţie la acest moment şi nu există altă cale pentru a evita colapsul financiar al ţării. PPEM consideră că Igor Dodon, dacă ar fi fost prim-ministru, ar fi luat aceeaşi decizie, pentru că este unica posibilă”, se spune într-un comunicat de presă al formaţiunii conduse de Iurie Leancă.
 
În acelaşi comunicat, PPEM afirmă că decizia Guvernului Filip şi a majorităţii parlamentare este una greşită şi propune înfiinţarea unei comisii la nivel înalt care să monitorizeze în mod transparent recuperarea banilor.

„Comisia trebuie să cuprindă, pe lângă reprezentanţii Guvernului, şi reprezentanţi ai FMI, ai Băncii Mondiale, dar şi ai societăţii civile”, se mai spune în comunicat.

Precizăm că Guvernul Filip şi-a asumat ieri răspunderea pentru un proiect de lege care transformă miliardul furat în datorie de stat. Azi dimineaţă, în mare grabă, a fost convocată o şedinţă specială a legislativului. În cadrul acesteia, premierul a prezentat justificări în faţa deputaţilor.

După încheierea şedinţei speciale, socialiştii au elaborat o moţiune de cenzură, semnată şi de comunişti şi liberal-democraţi. Documentul a fost deja înregistrat la Parlament. Data examinării iniţiativei în plen va fi stabilită după convocarea Biroului Permanent.

Cel mai probabil, însă, Guvernul Filip nu va primi vot de neîncredere, având în vedere că cele trei fracţiuni nu întrunesc numărul necesar de 51 de aleşi.