În cadrul dezbaterii publice pe tema „Trăsăturile specifice ale prezidenţialelor în viziunea partidelor parlamentare”, Sîrbu a declarat că oamenii trebuie să voteze „doar pentru candidatul potrivit”, pentru că, dacă va fi ales un preşedinte „care se va pune în opoziţie totală faţă de majoritatea parlamentară, faţă de Guvern, cu acele atribuţii pe care le are, va fi un conflict în permanenţă”.

„Trebuie să votaţi pentru preşedinte, deoarece el va avea putere. El va avea putere doar dacă veţi vota candidatul potrivit”, a spus Sîrbu. Drept replică, deputatul socialist Vlad Bătrîncea ia spus că „dacă tăceai, filozof rămâneai”.

Sîrbu a ţinut însă să menţioneze că s-a referit la faptul că viitorul preşedinte va trebui să lucreze cu principalele instituţii ale statului dacă doreşte să evite un conflict permanent.

„Dacă vei vota un preşedinte care se va pune în opoziţie totală faţă de majoritatea parlamentară, faţă de Guvern, cu acele atribuţii pe care le are va fi un conflict în permanenţă. Un astfel de conflict instituţional l-am avut în anii 98 – 99. Acel conflict a blocat toate procesele şi reformele în Republica Moldova. Un viitor preşedinte care se va pune în opoziţie cu acele reforme şi politică guvernamentală, riscă să repete acelaşi scenariu. Un preşedinte care va fi susţinut de Guvern, de Parlament şi vor lucra în unison, atunci, anume acel preşedinte va avea putere, deoarece va lucra în unison cu toate puterile statului”, a subliniat Sergiu Sîrbu.

Reprezentanţii Partidului Comuniştilor din Republica Moldova spun că în aşa fel, a fost confirmată în totalitate autenticitatea poziţiei partidului, care îndeamnă cetăţenii să boicoteze viitoarele alegeri.