„Filat a fost arestat, condamnat, iar şedinţele de judecată au fost închise. Este foarte probabil că el face parte din unele scheme, dar i s-a închis gura şi nu a avut nicio posibilitate să dea vreo replică. I s-a închis gura pentru că unii se tem că o să iasă la iveală toată schema şi beneficiarii finali ai acesteia”, a spus şefa organizaţiei Transparency International Moldova, accentuând faptul că şi Veaceslav Platon, arestat recent, cere ca şedinţele de judecată în dosarul său să fie publice, însă „cineva îl sperie”.

Carasciuc a declarat în cadrul emisiunii Interpol de la TV7 că asupra primarului de Orhei, Ilan Shor, se exercită presiune, motiv pentru care acesta face tot felul de depoziţii câştigându-şi anume în acest fel libertatea.

„Când s-a deconspirat raportul Kroll, Ilan Shor era vizat practic pe fiecare pagină, de parcă ar fi el singurul figurant în acest caz. Ba îl arestează, ba este în arest la domiciliu, ba este în exerciţiu în funcţia de primar şi atunci vedem că atunci când face nişte depoziţii i se dă drumul. Şi atitudinea societăţii civile este că asupra lui se exercită presiune şi el este gata să facă orice depoziţie ca să-şi câştige libertatea”, a subliniat experta.

Directorului executiv al Transparency International Moldova mărturiseşte că pentru societatea civilă este important să iasă la iveală schemele şi beneficiarii finali ai jafului secolului, dar asta nu se întâmplă pentru că totul este păstrat în taină.

Lilia Carasciuc consideră că actualul sistem oligarhic poate fi distrus doar în cazul în care vor exista mai mulţi martori care ar divulga fărădelegile comise de regim. Totodată, experta accentuează că ar trebui pornită o anchetă nu doar în SUA, ci şi în UE.

„Pentru ca actualul sistem să cadă, ar trebui să fie mai mulţi martori. A fost pornită o investigaţie în SUA, dar ar trebui să se implice şi Uniunea Europeană ”, a conchis şefa organizaţiei Transparency International Moldova.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.