Cirikba şi-a argumentat gestul prin faptul că în cazul unei eventuale deportări de autorităţile din Republica Moldova, acesta nu ar putea avea acces pe teritoriul Uniunii Europene.

Precizăm că la începutul lunii septembrie aşa-zisul viceministru de Externe al regiunii Abhazia, Oleg Arşba, a fost deportat de pe Aeroportul Internaţional Chişinău, acesta intenţionând să ajungă în regiunea transnistreană la invitaţia administraţiei de la Tiraspol.

Acesta nu este primul caz de deportare a oficialilor din Osetia de Sud şi Abhazia care intenţionau să ajungă în Transnistria. Acum un an a fost interzisă intrarea în ţară a pretinsului ministru de Externe din Osetia de Sud, Karbuzat Ţhovrebov, dar şi al aşa-zisului deputat Igor Kociev. Tot anul trecut de pe Aeroportul Internaţional Chişinău a fost deportat şi aşa-zisul vicepreşedinte al Abhaziei, Vitali Gabnia.