Majoritatea moldovenilor mint atunci când sunt abordaţi de cei ce realizează sondaje de opinie. Şi mint nu pentru că ar fi mincinoşi de felul lor, ci pornind de la instinctul de autoconservare. De fapt, minciuna este percepută de moldoveni în această situaţie ca unica modalitate de a scăpa de furia şi răzbunarea politicienilor, a factorilor de decizie.

Îmi amintesc de sondajul la ieşirea din secţiile de votare realizat de o renumită companie în alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010. Acel sondaj arăta că PLDM şi PL ar fi putut să creeze prima în istoria Republicii Moldova coaliţie de dreapta, fără să mai trebuiască să apeleze la ajutorul centriştilor din PD. Spre dimineaţă însă, când au început să se contureze rezultatele finale ale scrutinului, s-a văzut că fără PD o coaliţie democratică şi pro-europeană (cel puţin, la nivel declarativ) nu era posibilă. Mai mult ca atât, PLDM şi PL au trebuit să umble „cu mâna întinsă” după PD, cerşind susţinerea acestui partid pentru crearea unei noi coaliţii de guvernare democratice. Iar PD atunci negocia, vorba lui Marian Lupu, „şi pe stânga, şi pe dreapta”, fiind chiar la un pas (cel puţin această impresie se crease) de a face coaliţie cu PCRM (după vizita lui Narîşkin la Chişinău şi după discuţiile de la Ambasada Rusiei).

Până la urmă s-a dovedit că situaţia a fost aceeaşi ca şi întotdeauna – nici dreapta, nici stânga nu puteau face mimic fără un partid de centru. De ce atunci dar sondajul menţionat dădea PLDM şi PL ca şi câştigătoare sigure ale scrutinului? Simplu: PLDM era prima vioară în coaliţia de guvernare, iar PL – un actor politic important în aceeaşi echipă de guvernare şi alegătorii, temându-se că răspunsurile lor vor ajunge pe masa atotputernicilor politicieni de la putere, au spus că au votat pentru ei, deşi în realitate mulţi au votat alte partide. Au făcut-o din instinct de autoconservare! Mi-a fost milă de bieţii sociologi de peste hotare, care se apucaseră să facă acel sondaj şi care nimeriseră într-o situaţie de-a dreptul prostească. Sărmanii nici nu ştiau ce să mai spună la un moment dat. De unde să ştie ei că frica şi instinctul de autoconservare sunt acele calităţi ce-i ghidează pe moldoveni atunci când sunt abordaţi de realizatorii de sondaje.

Aşa e şi acum. Nu zic că nu cred în sondaje, dar privesc cu mare scepticism fiecare exerciţiu de acest gen şi de fiecare dată încerc să determin nu marja de eroare, ci „marja fricii moldovenilor”.

Am scris aceste rânduri pentru că ştiu că, cu cât se vor apropia alegerile, cu atât mai multe sondaje se vor face. E important să luăm în calcul rezultatele lor, dar şi mai important este să nu ne îmbătăm cu apă chioară şi să înţelegem că în fiecare sondaj este „un mare procent de frică”, iar acesta poate fi determinant pentru calitatea şi credibilitatea respectivei cercetări sociologice.

P.S.: În scurt timp, de sub tipar, în R. Moldova, va apărea romanul „Timpul fricii noastre”, scris de Cinghiz Abdulaev, pe care am avut onoarea să-l traduc în română. Este un fel de debut al meu în traducerea literară. Chiar dacă e un detectiv, autorul reuşeşte foarte bine să descrie ce se întâmplă cu un om, care e dominat de frica sa interioară. Nu ştiu cât de relevant este acest roman în contextul editorialului meu, dar, la sigur, ajută să cunoaştem mai bine frica din joi şi cum poate fi folosită ea împotriva noastră. Iar pe unii i-ar ajuta să înţeleagă ce e cu frica ce-i ghidează pe moldoveni, atunci când răspund la întrebările realizatorilor de sondaje.

Igor Volniţchi