În ultimii doi ani, el a fost vizat în mai multe investigaţii jurnalistice. Deşi Comisia Naţională de Integritate a iniţiat atunci verificarea veniturilor şi proprietăţii funcţionarului, cauza a fost clasată. 

Nicolae Timofti i-a acordat lui Anatolie Ghilaş Ordinul de Onoare, chiar dacă, în ultimii ani, acesta a fost în atenţia presei care a scos la iveală averea şi afacerile profitabile, inclusiv cu statul, pe care le are familia acestuia.

În 2014, Jurnal TV a realizat o investigaţie despre imobilele de lux ale şefului de la Cadastru în oraşul Codru şi pe malul Nistrului, în localitatea Mălăieşti. Ambele locuinţe pot fi recunoscute cu uşurinţă după iniţialele numelui funcţionarului, care se rotesc pe faţade. Totodată, două case din Codru, situate în vecinătatea familiei Ghilaş, în care locuiesc soacra şi fiica lui Anatolie Ghilaş, nu sunt înregistrate, de parcă nici nu ar exista.

Iar jurnaliştii de la RISE Moldova au scos la iveală faptul că soţia funcţionarului, Galina Ghilaş, deţine mai multe firme şi a fost vizată într-un material de investigaţie despre un lot de 2,4 hectare de pădure de lângă tabăra Andrieş din raionul Orhei, care a fost dat prin hotărâre de Guvern coproprietarilor unor companii.

O altă investigaţie legată de numele Galinei Ghilaş dezvăluie afacerile pe care aceasta le are cu statul. Potrivit portalului Moldova Curată, soţia şefului de la Cadastru este fondatoarea unei firme specializate în construcţii, care a câştigat în anii 2012 şi 2013 două licitaţii şi a beneficiat de contracte în valoare de peste 183 de milioane de lei pentru reparaţia drumului Rezina-Orhei-Călăraşi. În urma unui audit al Curţii de Conturi, s-a constatat că lucrările au fost realizate la preţuri majorate, iar termenele de executare au fost încălcate. Cu toate acestea, Administraţia de Stat a Drumurilor nu a aplicat sancţiuni companiei.

În cea mai recentă declaraţie cu privire la venituri şi proprietăţi, pentru 2014, Anatolie Ghilaş indică sumele încasate din afacerea soţiei: 600 de mii de lei din salariul acesteia, alte 580 de mii de lei dividende, precum şi 143 de mii de lei dobândă din contul bancar. Ghilaş mai raportează trei terenuri pentru construcţii, un apartament de 110 metri pătraţi şi trei case. Şi conturile bancare ale familiei Ghilaş sunt pline.

Aceştia au depozite în valoare de 3,1 milioane de lei. Centrul de Investigaţii Jurnalistice scria, acum câteva luni, că, oficial, şeful de la Cadastru încasează, lunar, un salariu de 10 mii de lei.

Amintim că Anatolie Ghilaş este naşul lui Vladimir Filat din prima căsătorie şi l-ar fi cununat pe controversatul om de afaceri Adrian Nichifor, condamnat pentru omorul fratelui fostului comisar de la Nisporeni. Informaţia este negată de Ghilaş, dar confirmată de Nichifor într-o înregistrare audio.

În 2014, Nicolae Timofti i-a acordat cea mai înaltă distincţie în stat, Ordinul Republicii, oligarhului Vladimir Plahotniuc. Asta în pofida faptului că numele lui a fost implicat în scandaluri de proporţii, cu ecouri şi peste hotarele ţării. Atunci, analiştii politici au subliniat că distincţiile îşi pierd valoarea, întrucât sunt acordate şi unor oameni care au pătat imaginea Moldovei.