După depunerea semnăturilor, liderul Platformei DA, Andrei Năstase, a lansat o declaraţie:

„Aşa cum am promis, am depus numărul maxim de semnături colectate în mod firesc încă acum câteva zile de grupul de iniţiativă. Pentru unii sfidarea normelor şi a bunului simţ reprezintă principii şi valori de mai bine de zece ani. Noi, însă suntem altfel şi indiferent dacă suntem în opoziţie sau la putere, respectăm cu sfinţenie legile ţării. Vreau să le mulţumesc cetăţenilor care au semnat în susţinerea mea şi să-i asigur că o să-mi dau silinţa pentru a câştiga această bătălie cu guvernarea criminală.

Regret că listele de subscripţie au fost limitate şi neîncăpătoare pentru foarte multă lume, care a dorit să-şi depună semnăturile. De asemenea, mulţumesc întregului grup de iniţiativă.

Cu siguranţă, alegerile prezidenţiale înseamnă începutul sfârşitului actualei guvernări corupte şi antipopulare. Nu vom permite ca această guvernare ilegitimă, cleptocratică să umilească cetăţenii ţării.

Campania electorală abia începe, dar regimul deja a comis o serie de abuzuri. Folosirea resurselor administrative, milionul de suflete moarte, legi încălcate în favoarea unor candidaţi supuşi puterii. Nu putem lăsa lucruri să decurgă în acelaşi mod. Prin urmare, vom recurge la acţiuni energice pentru a curma aceste fărădelegi.

Zilnic merg la întâlniri cu cetăţenii din satele şi oraşele ţării. Oamenii sunt la limita disperării. Lipsa locurilor de muncă, familii despărţite, copii lăsaţi în grija buneilor, cu o economie la pământ, sate pustiite. Iată adevăratele realizări ale guvernării oligarhice.

Mă oblig în faţa cetăţenilor să fac lumină în cadrul furtului secolului. Categoric să nu admit ca cetăţenii să întoarcă puterii din puţinul pe care îl au. Voi insista asupra anchetei internaţionale şi voi aduce în visteria ţării miliardele furate de la popor.

Vreau să vă asigur că toţi cei care au participat direct sau indirect la jaf, toţi acei care au beneficiat de banii poporului vor fi cercetaţi şi judecaţi. Nimeni nu va scăpa de exigenţa legii.

În calitate de preşedinte, voi transforma revendicările populare în iniţiative legislative, lucru care va conduce implicit la relansarea economiei astfel încât să asigurăm oamenii cu pensii şi salarii decente.

În acelaşi timp, prin iniţiative legislative voi declanşa reforma justiţiei şi combaterea corupţiei, voi desemna un procuror independent, voi cere transformarea reală a CNA-ului în DNA şi scoaterea instituţiilor anticorupţie de sub controlul politic. Voi porni imediat curăţarea sistemului. Îmi asum promovarea lustraţiei extinse până în prezent, dar şi confiscarea bunurilor demnitarilor de stat, a procurorilor şi judecătorilor, şi a rudelor acestora care nu pot demonstra sursele de venit. Vă asigur că nici un judecător şi procuror corupt, implicat în schemele mafiei nu va rămâne în sistemul de drept şi va fi deferit justiţiei reformate.

Preşedintele poporului va deveni scutul cetăţenilor. Numărătoarea inversă a început. Aşadar, nu există cale de întoarcere, merg până la sfârşit, adică până voi pune capul acestei grupări criminale, care a capturat ţara şi sufocă cetăţenii în hoţii interminabile.

Cred cu tărie în oamenii acestei ţări, în cei de acasă, în cei din străinătate. Este mare motivare pentru care mă implic cu toată fiinţa, cu toată puterea şi cu toată convingerea.”

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.