„Constantin Cheianu – cunoscut scriitor şi publicist, autor al unor emisiuni TV de largă audienţă – a primit mesaje de intimidare la telefon şi în anii trecuţi, mesaje ai căror autori au rămas neidentificaţi. În noaptea de 1 spre 2 august 2016 a avut loc un incident mult mai grav, când persoane necunoscute au tras dintr-o armă pneumatică în fereastra apartamentului fiicei lui Constantin Cheianu. Acest episod violent, dar şi ameninţările cu răfuiala fizică pe care le-au primit în ultimul timp jurnaliştii Natalia Morari şi Vasile Năstase ne obligă să constatăm că în Republica Moldova se redeschide un nou capitol legat de persecutarea presei independente, care aminteşte de practicile fostului regim patronat de comunistul Vladimir Voronin. Anume în acea perioadă au fost înregistrate cele mai grave pericole la adresa jurnaliştilor moldoveni”, se spune într-o declaraţie a scriitorilor.

Centrul PEN din Republica Moldova cere insistent organelor de drept ale Republicii Moldov - poliţiei şi procuraturii – să investigheze cu seriozitate şi transparenţă incidentele care pun în pericol viaţa şi integritatea scriitorului Constantin Cheianu.

Totodată, scriitorii cer guvernanţilor să asigure condiţii pentru ca jurnaliştii să-şi poată desfăşura în siguranţă activitatea profesională şi ca dreptul la liberă exprimare.

Precizăm că ieri Constantin Cheianu a adresat un Memoriu trimis conducerii Republicii Moldova, instituţiilor de drept şi ambasadelor străine de la Chişinău, în care califică incidentul de la casa fiicei sale drept o ameninţare directă asupra vieţii şi sănătăţii sale şi a membrilor familiei sale.

Publicăm textul integral al declaraţiei:

Declaraţia Centrului PEN din Republica Moldova despre ameninţările la adresa scriitorului Constantin Cheianu şi a altor jurnalişti independenţi

Centrul PEN din Republica Moldova – Filială a Organizaţiei Mondiale a Scriitorilor, International PEN, cu sediul la Londra – protestează împotriva ameninţărilor la care este supus colegul nostru, scriitorul Constantin Cheianu. Aceste ameninţări vizează activitatea sa de jurnalist critic la adresa actualei guvernări din Republica Moldova.

Constantin Cheianu – cunoscut scriitor şi publicist, autor al unor emisiuni TV de largă audienţă – a primit mesaje de intimidare la telefon şi în anii trecuţi, mesaje ai căror autori au rămas neidentificaţi. În noaptea de 1 spre 2 august 2016 a avut loc un incident mult mai grav, când persoane necunoscute au tras dintr-o armă pneumatică în fereastra apartamentului fiicei lui Constantin Cheianu. Acest fapt este calificat de colegul nostru într-un Memoriu trimis conducerii Republicii Moldova, instituţiilor de drept şi ambasadelor străine de la Chişinău drept „o ameninţare directă asupra vieţii şi sănătăţii mele şi a membrilor familiei mele”.

Acest episod violent dar şi ameninţările cu răfuiala fizică pe care le-au primit în ultimul timp jurnaliştii Natalia Morari şi Vasile Năstase ne obligă să constatăm că în Republica Moldova se redeschide un nou capitol legat de persecutarea presei independente, care aminteşte de practicile fostului regim patronat de comunistul Vladimir Voronin. Anume în acea perioadă au fost înregistrate cele mai grave pericole la adresa jurnaliştilor moldoveni.

Incidentele sus-pomenite sabotează eforturile actualei guvernări de la Chişinău, care ar dori să-şi recâştige încrederea cetăţenilor şi a partenerilor externi ai Republicii Moldova. Anume de sprijinul lor depinde ieşirea din criza profundă – politică, economică şi morală – în care a ajuns acest stat.

Cerem insistent organelor de drept ale Republicii Moldova – poliţiei şi procuraturii – să investigheze cu seriozitate şi transparenţă incidentele care pun în pericol viaţa şi integritatea scriitorului Constantin Cheianu, să asigure condiţii pentru ca jurnaliştii să-şi poată desfăşura în siguranţă activitatea profesională şi ca dreptul la liberă exprimare, fixat în Constituţie, să fie respectat.

Această Declaraţie va fi remisă instituţiilor europene, organizaţiilor internaţionale specializate în apărarea drepturilor omului, precum şi filialelor PEN Centrului Internaţional din întreaga lume.

4 august 2016, Chişinău