Încă din martie 2006, Ionuţ Adrian Eftime şi tatăl său, sindicalistul Ion Eftime, primesc puteri depline de reprezentare şi administrare a companiei offshore IT & Media Production, înregistrată în statul american Delaware. Aceasta este căsuţa poştală din conturile căreia provine milionul de euro pe care Eftime Jr. i l-ar fi predat lui Bogdan Olteanu în octombrie 2008, la sediul PNL, după numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Procurorii DNA susţin că sursa iniţială a banilor a fost un alt offshore, Demera Investments Ltd., înregistrat în Cipru şi folosit de tandemul SOV-Liviu Luca în mai multe afaceri.  

Circuitul banilor între Demera Investments şi IT & Media Production, aşa cum îl arată documentele celei din urmă, a presupus mai multe etape de “albire” a banilor.

Printr-un artificiu care se numeşte „Tantiemă”, adică o soluţie financiară prin care patronii de offshore scot bani lichizi din firme, justificând că sumele reprezintă indemnizaţii proprii de management. Două astfel de operaţiuni pe hârtie au direcţionat un milion de euro spre Ionuţ Adrian Eftime.

În România, la nici trei luni de la înfiinţare, offshore-ul cipriot prelua de la firma Delta Asigurări SA (firma de asigurări a lui SOV) peste patru milioane de acţiuni emise de Romexterra Bank, o bancă în care iniţial acţionarii majoritari erau angajaţi ai Petrom, Romgaz si Petromservice. Preţul de achiziţie a fost de 6 lei/acţiune. La scurt timp, Demera a intermediat alte peste 300.000 de acţiuni la Romexterra Bank, în numele numele Petromservice (actuala PSV Company).

În Republica Moldova, în 2008, Petromservice a devenit acţionar majoritar la banca Investprivatbank. Dacă pe bursă acţiunile valorau puţin peste 6 milioane de euro, Petromservice le-a achiziţionat prin Demera Investment  la un preţ de şapte ori mai mare.

Un an mai târziu, Banca Naţională a Moldovei a retras licenţa de funcţionare a Investprivatbank şi a numit un lichidator care să-i administreze patrimoniul şi să-i îndestuleze pe deponenţi prin vânzarea bunurilor băncii.

Tot în Moldova, şi tot la preţuri supra-evaluate, Demera a cumpărat acţiuni la foste societăţi de stat: Magistrala, Conmec, Agat, Mezon, Semnal şi Fabrica de Conserve din Coşniţa.

Investigaţia integrală o găsiţi pe Rise Project.