„Arestarea unei persoane care a ieşit public pentru a deconspira presupuse scheme de trafic de substanţe anabolice, indiferent de persoana acesteia, în timpul în care ancheta parlamentară încă nu s-a încheiat, este o persecuţie cu sânge rece - care are scopul să demotiveze orice apariţie viitoare care să scoată la iveală furturile şi fărădelegile”, a opiniat liberal-democratul.

Pistrinciuc remarcă, de asemenea, că spargerea casei  preşedintelui Comisiei parlamentare care investighează traficul de substanţe anabolizante este un soi de şantaj, adăugând că Grigore Cobzac a fost ţinta unor presiuni.

„Atunci când casa unui deputat, care acum este şi preşedinte al Comisiei parlamentare care investighează traficul de substanţe anabolizante este spartă - acest lucru înseamnă şantaj şi presiune. Este şi o lovitură parlamentarismului. Adăugând şi calomniile lansate asupra lui Chiril Lucinschi, este clar că se doreşte un Parlament „stabil", cu o opoziţie „stabilă", a scris Pistrinciuc pe pagina sa de Facebook.
 
„Ştiu că asupra colegului Cobzac s-au făcut şi alte presiuni, dumnealui este un om puternic, vom face cunoscute aceste lucruri partenerilor, dar atenţionăm că orice lucru negativ ce se va întâmpla va fi pe seama guvernarii şi nu va rămâne fără atenţie”, a adăugat deputatul PLDM.

Într-un final, Pistrinciuc subliniază că strategia aleasă de guvernare nu adăugă „europenism” Parlamentului, ci din contra ştirbeşte din reputaţia ţării.

„Dacă strângi şurubul tare, strategia aleasă de guvernare, de altfel, mai devreme ori mai tarziu, aşa iţi sare în frunte. Toate acestea nu adaugă „europenism” Parlamentului, ci erodează şi mai mult acestă idee de tară”, conchide Pistrinciuc.