„Fără mare efort se poate de remarcat că a fost agresat fizic. Doar după ce Platon şi-a pierdut cunoştinţa, magistraţii au permis să fie întreruptă şedinţa de judecată. După ce acesta a fost dus la spital şi examinat, medicii au constat că Platon are numeroase leziuni pe faţă şi pe tot corpul, inclusiv o contuzie a capului şi a cutiei toracice”, a declarat Gleb Seghida, avocatul omului de afaceri.

Seghida, de asemenea, a remarcat că medicul intenţiona să-l interneze de urgenţă, însă după o discuţie particulară cu un ofiţer ucrainean, medicul a refuzat internarea.

„Chiar şi certificatul l-am obţinut cu mare greu, peste o oră, şi doar în urma unei solicitări speciale”, a mărturisit avocatul, adăugând că Platon este într-atât de speriat încât a refuzat să scrie o plângere penală în urma incidentului. „Ce rost are? Băieţii îndeplinesc comenzile. Aici eu iert totul, dar cei din ţara mea dacă vor dori vor ajunge şi aici”, a comentat Platon.

„Lunetişti încă nu şi-au pierdut îndemânarea să lichideze oamenii la ieşirea din sala de judecată”, a mai adăugat Veaceslav Platon.

„După 10 ore de şedinţă de judecată cu uşile închise, în care au fost analizate documente falsificate şi cu presiune exercitată asupra instanţei de către reprezentantul Consulatului Moldovei în Ucraina. La ora 01:00 şi doar cu sosirea medicilor, apărarea a obţinut o amânare a examinării dosarului până dimineaţă”, a afirmat Seghida.


Anterior procurorii ucraineni au cerut Judecătoriei Pecersk să-i aplice măsura de arest preventiv pentru 40 de zile, omului de afaceri Veaceslav Platon.