Socialiştii l-au acuzat pe Gheorghe Brega că a luat mai multe decizii care au avut impact social nefast pentru populaţie. Astfel, veniturile moldovenilor sunt în descreştere, au crescut preţurile şi tarifele, medicamentele compensate practic au dispărut din farmacii, accesul la învăţământ este doar cu plată, manualele se dau contra unei taxe de închiriere în pofida faptului că învăţământul general trebuie să fie gratuit, etc. 

Totodată, ministrului Vasile Bâtca i s-a reproşat că de când a fost numit în fruntea ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor a transformat această instituţie într-un „minister al feudalizării”, iar în domeniul construcţiilor din Moldova este un haos.

„În ultimul timp, se crează impresia că nimeni nu mai respectă vreo lege a urbanismului, mai ales în capitală, fiecare construieşte cum vrea şi ce doreşte. Documentaţia de proiect se eliberează fără a se ţine cont de cerinţele stipulate în certificatul de urbanism. Ministerul nu întreprinde măsuri pentru ajuta autorităţile locale să elaboreze planuri urbanistice, din care cauză avem un haos în domeniul construcţiilor ”, se spune în moţiune.

Ambii reprezentanţi ai Guvernului au respins aceste acuzaţii, iar majoritatea parlamentară a respins moţiunile de cenzură.