Propunerea Biroului Permanent a fost votată cu puţin timp în urmă de plenul Parlamentului. Tot miercuri vor fi examinate moţiunile simple împotriva ministrului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Vasile Bâtca, precum şi a viceprim-ministrului pe probleme sociale, Gheorghe Brega.

Precizăm că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Filip a fost iniţiată de socialişti şi susţinută de comunişti şi liberal-democraţi.

Aleşii din PLDM au semnat documentul după ce Andrian Candu a declarat că Pavel Filip nu va veni în Parlament să prezinte raportul de activitate. Asta pentru că, potrivit şefului legislativului, deputaţii au aflat despre activitatea Guvernului în urma celor opt moţiuni simple iniţiate de PSRM.

Documentul a fost semnat de 34 de legislatori, printre care 24 de socialişti, şapte liberal-democraţi şi trei comunişti.