Potrivit teoriilor economice ale lui Mihai Ghimpu, banii nu vor fi returnaţi din „buzunarele cetăţenilor, ci din bugetul de stat”, iar „Banca Naţională este un agent economic” care plăteşte taxe.

Totuşi, experţii economici îl contrazic pe liderul liberal, spunând că această nouă povară financiară pusă pe umerii cetăţenilor va cântări greu.

„Banca Naţională nu este un simplu agent economic care plăteşte impozite la buget. Aş recomanda acestor oameni, care urmează să ridice mâna şi să voteze această decizie incorectă, ilegală şi injustă, să se gândească atent care vor fi consecinţele”, a declarat fostul ministru al Finanţelor, Veaceslav Negruţa.

Potrivit acestuia, cetăţenii vor trebui să ramburseze peste un miliard de lei anual, timp de 25 de ani.

La rândul său, expertul economic Sergiu Gaibu susţine că prin această lege cetăţenii vor fi practic jefuiţi pentru a doua oară.

„Imediat vom avea efecte în creşterea impozitelor şi taxelor. Va trece campania electorală, iar ulterior vor urma amendamente şi la legislaţia fiscală. Deja s-au făcut calcule, cu cât vor trebui să crească impozitele ca să acopere aceste obligaţiuni. Din 2017, cetăţenii şi agenţii economici vor avea o presiune fiscală mult mai mare, iar mijloacele pe care le încasează din munca lor vor fi tot mai puţine”, a mai spus Veaceslav Negruţa.

La datoria de stat internă ar urma să fie trecute cele aproximativ 14 miliarde de lei, oferite prin garanţii de stat semnate de către guvernele Leancă şi Gaburici pentru „Banca de Economii”, „Banca Socială” şi „Unibank”.