Specialiştii din cadrul Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei au efectuat o expertiză a proiectului elaborat de parlamentarii Sergiu Sîrbu, Corneliu Padnevici şi Roman Boţan, din fracţiunile PD şi PL, şi au constatat că iniţiativa implică riscuri de fraudă electorală. Asta în condiţiile în care, potrivit proiectului, Comisia Electorală Centrală va fi în drept să selecteze operatorii care prestează servicii de tipărire a buletinelor de vot în lipsa unor licitaţii publice.

„În cazul în care se va selecta un agent economic,noi bănuim că nu va exista nicio procedură transparentă, nu vom şti cine, sau cum se desfăşoară, ce prevede acel contract de achiziţii publice. Care vor fi rezultatele, ce se întâmplă în cazul în care nu se respectă contractele. Pot fi orice situaţii imprevizibile”, a declarat Viorel Pîrvan, expert Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei.

În aceeaşi ordine de idei, preşedintele Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei, Galina Bostan, a menţionat: „Există riscuri să fie tipărite mai multe buletine decât ar fi trebuit să fie tipărite. Şi cred că acest lucru este foarte important ca să nu dăm peste cap corectitudinea procesului electoral. Nu este clar de ce acum s-a hotărât să renunţe la trecerea filtrului cu achiziţiile publice”.

Iniţiativa legislativă a fost înregistrată la Parlament în luna aprilie, însă nu a fost deocamdată examinată în plenul legislativului. Autorii proiectului de lege nu au fost de găsit pentru a oferi comentarii.