„Cerem autorităţilor ca, înainte de a lua o decizie în Parlament cu privire la convertirea garanţiilor în datorie de stat, să verifice modul în care au fost utilizate de către BNM creditele eliberate sub aceste garanţii. Pentru acesta nu este nevoie să se facă investigaţii complexe, să se caute urmele tranzacţiilor în ţări străine. BNM este aici, avem un guvernator care nu a fost implicat în procesul de administrare a garanţiilor şi care poate oferi informaţii veridică despre cum aceste garanţii au fost folosite”, a declarat liderul PAS, Maia Sandu.

„Ştim foarte bine că autorităţile nu s-au mişcat de loc în investigarea furtului miliardului. Guvernul înşiră vrute şi nevrute despre recuperarea banilor. Bani care provin, în realitate, din vânzarea activele băncilor închise. Nu e prea mult de vândut acolo, se va epuiza repede această găselniţă şi Guvernul nu va mai avea ce raporta. Noi nu ne facem iluzii, este clar că această guvernare nu este interesată să elucideze cazul, să găsească vinovaţii şi să-i pedepsească. Acest lucru îl va face doar o guvernare nouă, o guvernare care promova în funcţii oameni corecţi, buni profesionişti”, a adăugat Maia Sandu.

Totodată, liderul PAS a menţionat că furtul bancar nu s-a întâmplat peste noapte, iar BNM a avut timp să reacţioneze: „Trebuie să spune răspicat că sistemul bancar a început să se prăbuşească din cauza Băncii Naţionale. Furtul miliardului şi spălările de bani s-au realizat prin tranzacţii de creditare şi plasamente interbancare în proporţii deosebit de mari despre care BNM a ştiut. Furtul bancar nu s-a întâmplat peste noapte, s-a produs în timp, Banca Naţională a avut timp să reacţioneze, dacă vroia să o facă. Se pare că guvernatorul Băncii Naţionale nu a înţeles nici până acum care este rolul unei bănci centrale, acesta a petrecut mai mult timp pe culoarele Guvernului, decât la BNM, aşteptând ca altcineva să ia decizii pentru el. Tocmai pentru că garanţiile acordate de guvern au fost administrate de către un management iresponsabil al BNM, modul în care aceste credite au fost folosite trebuie investigat înainte de ale transforma în datorie de stat”.

Reprezentanţii Partidului Acţiune şi Solidaritate mai cer:

  • Solicităm guvernatorului Băncii Naţionale a Moldovei să prezinte o informaţie publică despre modul în care au fost utilizate garanţiile acordate de Guvern Băncii Naţionale, în perioada noiembrie 2014 – aprilie 2015;
  • Solicităm Parlamentului să nu ia nicio decizie pe acest subiect până când informaţia nu va fi făcută publică şi să se demonstreze că BNM nu a abuzat de resursele care i-au fost încredinţate;
  • Solicităm procuraturii Anticorupţie să investigheze motivele din care au fost făcute unele plasamente de cele trei bănci la Banca de Economii după aprobarea de către Guvern a primei garanţii şi cine se face vinovat de scurgerea de informaţii.