Este concluzia mai multor politicieni şi diplomaţi români, expusă în cadrul întâlnirilor avute săptămâna trecută la Bucureşti cu un grup de funcţionari şi reprezentanţi ai societăţii civile din Republica Moldova. Vizita de studiu a delegaţiei moldovene a fost finanţată de „The Black Sea Trust”.

Racordare ireversibilă la UE

Politicienii şi reprezentanţii Guvernului de la Bucureşti au o poziţie unanimă în privinţa susţinerii parcursului european al Republicii Moldova, militând pentru o racordare ireversibilă a Moldovei la spaţiul comunitar. În privinţa acordării suportului financiar pentru Moldova, opiniile la Bucureşti sunt, însă, împărţite. Politicienii susţin că Guvernul de la Chişinău a îndeplinit condiţiile impuse de România, în timp ce reprezentanţii Guvernului de la Bucureşti sunt rezervaţi în acest sens. Cert este că România nu va disbursa prima tranşă (de 60 milioane de euro) din creditul românesc de 150 milioane de euro până când Republica Moldova nu va avea încheiat un nou memorandum cu Fondul Montar Internaţional, aceasta fiind o poziţie sincronizată a României cu UE şi SUA.

Oficialii români care s-au întâlnit cu delegaţia din Republica Moldova au spus că au primit asigurări din partea autorităţilor de la Chişinău în ceea ce priveşte înlăturarea tuturor restanţelor privind reformarea bazei legislative în lunile iunie – iulie, recredibilizarea Moldovei în faţa partenerilor internaţionali (dezamăgiţi de amploarea corupţiei de la Chişinău) fiind „singura cale care poate asigura prosperitate Republicii Moldova”.

Condiţii de bază: combaterea corupţiei şi independenţa justiţiei

Un alt segment asupra căruia România îşi va îndrepta eforturile în relaţia cu Moldova este cel al conexiunilor fizice, fiind vorba de proiecte de infrastructură (inclusiv construirea unui nou pod peste Prut), definitivarea proiectelor începute de interconectare energetică şi crearea condiţiilor pentru mediul de afaceri, în acest sens lupta împotriva corupţiei şi independenţa justiţiei fiind elemente asupra cărora partea română va insista în continuare în relaţia cu Moldova. Potrivit autorităţilor române, până în vara anului 2018, România va avea toată infrastructura necesară pentru a putea asigura Republica Moldova cu gaze naturale.

În altă ordine de idei, diplomaţii români au dat asigurări că România nu are o agendă ascunsă în privinţa Republicii Moldova, aşa cum insinuează unele medii de informare de la Moscova şi Tiraspol (pe tema unirii) şi că „România face ceea ce spune că face în Republica Moldova”.

După vizita întreprinsă la Bucureşti pe 13 iulie de către preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, pe 16 şi 17 iulie, la Chişinău s-au aflat într-o vizită de lucru comună şeful diplomaţiei române Lazăr Comănescu şi secretarul de stat pentru afaceri europene al Franţei, Harlem Désir. S-a discutat despre priorităţile Chişinăului în contextul realizării agendei europene a Republicii Moldova şi despre nivelul de realizare a angajamentelor asumate în Foaia de parcurs (prezentată în luna martie, la Bruxelles, de premierul Pavel Filip). Lazăr Comănescu şi Harlem Désir le-au vorbit oficialilor de la Chişinău despre importanţa cooperării cu Fondul Monetar Internaţional în sensul relansării asistenţei externe. „Suntem aici pentru a reconfirma suportul pentru parcursul european al Republicii Moldova şi venim cu un mesaj de apreciere atât pentru actualul Guvern, cât şi pentru Parlament, privind reluarea reformelor în direcţia apropierii de UE”, a declarat Lazăr Comănescu.

Chişinăul mulţumeşte pentru sprijin, dar vrea bani

La rândul său, secretarului de stat pentru afaceri europene al Franţei, Harlem Désir, a precizat că „Franţa şi România sunt alături de Republica Moldova în procesul de integrare europeană, dar această susţinere este condiţionată de reforma justiţiei, lupta împotriva corupţiei şi de dialogul necesar cu societatea civilă”. Şeful diplomaţiei de la Chişinău, Andrei Galbur, a mulţumit Franţei şi României pentru lobby-ul făcut în cancelariile europene şi a reamintit României că Chişinăul „mizează pe asistenţa financiară” promisă de autorităţile române: „Disponibilitatea României de a ne acorda ajutor în spiritul parteneriatului strategic şi al relaţiei privilegiate dintre ţările noastre este importantă şi pentru soluţionarea problemelor stringente cu care se confruntă populaţia şi depăşirea situaţiei complicate prin care trece acum ţara noastră. În acest context, am reiterat interesul nostru pentru valorificarea pe deplin a ajutorului financiar nerambursabil acordat de către România Republicii Moldova (100 milioane de euro). Şi că mizăm de asemenea pe disponibilitatea României de a ne acorda asistenţa financiară rambursabilă în valoare de 150 de milioane de euro”, a spus Galbur.

Lazăr Comănescu a spus că prima tranşă din împrumutul românesc de 150 de milioane de euro ar putea fi debursată luna viitoare, după vizita la Chişinău a unei noi misiuni a FMI.