Propaganda utilizată de toată ţesătură de televiziuni şi pagini de internet plătite de Plahotniuc din banii furaţi zilnic de la cetăţenii acestei ţări a depăşit de mult orice limită, pe care altă dată o vedeam doar la NIT şi pe care o consideram de netrecut.

Mai ales în condiţiile în care Năstase nu a ocupat niciodată vreo funcţie oficială în stat, n-a fost deputat, ministru sau şef de agenţie, acesta apucându-se de politică abia de câteva luni. Iar asta se întâmplă într-o ţară în care să spui că s-a furat un miliard de către cei aflaţi astăzi la putere şi că se fură zilnic, în continuare, practic nici nu mai are rost, pentru că toţi o ştiu.

Năstase este cel mai periculos politician pentru Plahotniuc

Pentru a înţelege mai bine de unde a început toată această încrâncenare împotriva lui Năstase, trebuie să ne întoarcem în luna ianuarie, atunci când contrar tuturor aşteptărilor şi supunându-se riscului de a pierde foarte mult din imagine, liderul Platformei a acceptat să apară alături socialişti şi Usatîi, în încercarea de a consolida un popor atât de divizat în ultimii 25 de ani.

În ianuarie 2016 s-a înfiripat un fenomen care nu a mai fost întâlnit în istoria noastră, de la independenţă, şi care l-a împiedicat pe Plahotniuc să fie premier. Acea unitate în proteste l-ar fi împiedicat cu siguranţă să-şi aleagă şi un preşedintele în Parlament, ducând ulterior la inevitabile alegeri anticipate.

De asta şi a fost nevoie de decizia halucinantă a Curţii lui Tănase, care a dat peste cap ordinea firească a lucrurilor şi a trezit orgoliile bine cunoscute din politica moldovenească. Liderii politici, nu fără a pune gaz pe foc Plahotniuc, au început să se ciomăgească între ei, unii văzându-se preşedinţi, alţii vărsându-şi frustrările că nu pot candida.

Au fost aproape trei luni de zile în care, cel puţin pentru unii dintre ei, Plahotniuc şi clanul său au trecut pe plan secund, aceştia fiind mai multe preocupaţi de disputele reciproce.

De 2-3 săptămâni declaraţiile fierbinţi şi atacurile furibunde par însă să se mai fi domolit, iar acelaşi Năstase a apărut din nou în public cu apeluri la unitate şi la crearea unui front anti-oligarhic, în vederea distrugerii acestui sistem care a capturat statul.

Plahotniuc, după cum a recunoscut-o şi singur într-un aşa-zis interviu, se teme ca dracul de tămâie de orice consolidare a opoziţiei, aşa că trebuie să distrugă elementul care poate să consolideze forţele împotriva clanului mafiot.

Plus la toate, Năstase este de departe şi cel mai determinat să extermine această caracatiţă care a capturat statul, fiind şi din acest punct de vedere pericolul nr.1 pentru oligarh.

În aceste condiţii, priorităţile lui Plahotniuc sunt distrugerea lui Năstase şi reorientarea pe dreapta, acolo unde Leancă nu mai este demult o variantă viabilă.

Pentru el orice variantă, inclusiv una de avarie, este de luat în calcul, dar doar atunci când Năstase va fi eliminat definitiv din ecuaţie.

Alex Cozer

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.