Documentul elaborat de Partidul Liberal, formaţiune al cărui prim-vicepreşedinte e primarul capitalei, prevede că edilul va avea dreptul să numească prin dispoziţie viceprimarii, pretorii şi şefii întreprinderilor municipale, în cazul în care Consiliul Municipal Chişinău respinge de două ori, nemotivat, candidaturile propuse pentru aceste funcţii.
 
„Se încearcă împuternicirea primarului cu nişte competenţe care nu îi sunt atribuite conform legii. Există o presiune puternică din partea PL şi a majorităţii parlamentare. Nu avem nicio sinteză a amendamentelor, nici decizia comisiei de profil, ca să înţelegem exact care este ultimul text. Anul trecut am venit cu un proiect similar. Spre regret, acel proiect a fost blocat ca să nu ajungă în plen. Ar putea fi votată o lege anticonstituţională care va fi atacată obligatoriu şi va genera nemulţumiri din partea locuitorilor capitalei”, a declarat deputatul neafiliat Eugen Carpov.

„Această iniţiativă este o consecinţă a şantajului practicat de Ghimpu. Proiectul a fost promovat în grabă, cu încălcarea mai multor norme. Guvernul l-a avizat negativ. Nu a fost coordonat cu societatea civilă. La audierile publice, toţi s-au expus negativ. Este un proiect pro-Chirtoacă, pro-persoana care distruge acest oraş. Neapărat îl vom ataca la Curtea Constituţională”, a adăugat deputatul PSRM, Vlad Bătrîncea.

În cadrul dezbaterilor, socialiştii care au propus peste o sută de amendamente la acest proiect au încercat să obţină explicaţii de la preşedintele comisiei parlamentare de profil pentru fiecare propunere respinsă. „Am propus mai multe amendamente, dar ele au fost superficial examinate”, a spus deputatul PSRM, Vasile Bolea.

„Socialiştii au decis să ne chinuie cu toate amendamentele lor. Este dreptul lor, dar mai este şi un alt drept: la cererea preşedintelui şedinţei, dezbaterile pot fi încheiate. De aceea propun încheierea dezbaterilor”, a spus Candu.

Amintim că în cadrul votului pentru prima lectură, iniţiativa liberalilor a încins spiritele în legislativ. Mihai Ghimpu a fost la un pas să fie luat la bătaie de parlamentarii din PSRM, care au încercat să zădărnicească procedura de vot. Atunci, socialiştii, dar şi neafiliaţii din grupul Leancă i-au acuzat pe liberali că ar şantaja majoritatea parlamentara pentru ca documentul sa fie votat. Mihai Ghimpu a respins acuzaţiile.

Întâmplător sau nu, cu o zi înainte ca proiectul PL să fie votat în prima lectură, la sediul formaţiunii a fost surprinsă maşina controversatului om de afaceri şi prim-vicepreşedinte al, PD Vladimir Plahotniuc. Liderul PL a recunoscut că s-a consultat cu oligarhul pe marginea proiectelor ce urmau să fie examinate a doua zi în plen, asta chiar dacă Plahotniuc nu deţine în prezent nicio funcţie publică. 

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.