Cel mai recent interviu al său, apărut ieri pe timpul.md, a atras mai multă atenţie decât cel apărut cu o lună în urmă pe un alt portal. În primul rând, pentru că a fost curios de aflat ce a uitat să spună Plahotniuc în precedentul interviu. În al doilea rând, textul conţine nişte perle care-l pun într-o lumină proastă pe oligarh. Şi dacă e să credem gurile rele care spun că Vladimir Plahotniuc suferă de paranoia, mai ales în ce ţine de cercul cel mai apropiat, atunci frica acestuia ar putea să nu fie tocmai lipsită de temei.

„Moldovenii sunt foarte dezamăgiţi de politică, li s-au creat aşteptări uriaşe de-a lungul anilor, după care au trecut prin dezamăgiri mari. E important ca oamenii să înveţe din aceste dezamăgiri şi să nu se mai lase înşelaţi. Eu le-aş transmite oamenilor mesajul să nu mai creadă în ce spun politicienii, să nu mă creadă nici pe mine”, spune Plahotniuc. Nimic de adăugat. Decât poate că PD a fost dintotdeauna lider la capitolul promisiuni. Şi că oamenii nici nu-l cred şi nu l-au crezut vreodată, după cum arată recordurile sale la antirating în sondaje.

Paradoxal, după ce îndeamnă oamenii să nu creadă în promisiunile politicienilor, Plahotniuc vine cu o pledoarie lacrimogenă despre cum va schimba în bine viaţa oamenilor. Paradoxul mai constă şi în faptul că cel care a capturat statul asigură că nu-l va abandona. 

„Vreau ca Moldova să reuşească, moldovenii să reuşească, eu să reuşesc. Nu-mi voi abandona ţara la greu, dimpotrivă, voi ajuta cu tot ce pot ca Moldova să se însănătoşească economic şi sa rămână stabilă”, promite solemn Plahotniuc.

Mai departe, oligarhul dedică alineate întregi oamenilor de afaceri Victor Ţopa şi Viorel Ţopa, pe care îi învinuieşte de imaginea sa proastă. „Vreau ca oamenii să mă cunoască aşa cum sunt, să am o imagine corectă, bazată pe realitate, nu pe manipulările promovate de grupul condamnaţilor Ţopa sau de candidatul lor la preşedinţie”, spune Plahotniuc. Să fie clar: cei doi oameni de afaceri sunt de vină pentru că oligarhul din PD e detestat de o ţară întreagă şi nu atacurile raider asupra băncilor şi companiilor, nu preluarea frauduloasă a sute de afaceri, începând cu perioada guvernării comuniste şi până astăzi, nu jaful din sistemul bancar, nu controlarea tuturor instituţiilor statului, nu spălarea miliardelor de dolari prin sistemul judecătoresc pe care îl controlează, nu monopolizarea pieţei mass-media şi a celei publicitare, nu triple identităţi şi cercetarea de către Interpol, nu monstruosul scandal „Pădurea Domnească”, nu legăturile cu mafia Solnţevskaia şi nu proxenetismul pe care l-a practicat în anii 90!

Interesantă e şi viteza cu care scriitorii de interviuri îşi schimbă opiniile. În interviul de o lună Plahotniuc spunea despre candidatul comun pe centru-dreapta că „dacă partidele s-ar uni în jurul unui singur candidat, scorul total al dreptei ar fi considerabil mai mic decât ar putea acumula aceste partide împreună, dacă ar merge separat”. În interviul de ieri însă Plahotniuc afirmă că „ideea unui candidat unic al PAS, PPDA şi PPEM e o idee bună”.

Perla interviului a fost lăsată la urmă, să încununeze opera. Meditând asupra factorului geopolitic, Vladimir Plahotniuc spune că toţi oamenii trebuie să creadă în ce şi în cine vor, că nu suntem atât de diferiţi şi divizaţi cum părem. „Mă simt foarte apropiat atât de români, cât şi de ruşi, găsesc la fiecare lucrurile bune pe care le au (...). De la toţi avem ceva bun de preluat şi e în interesul nostru să gândim şi să acţionăm aşa. Haideţi să fim realişti, suntem prea mici ca să facem pe mofturoşii, să alegem noi între marile puteri mondiale”, spune Plahotniuc.

Până la urmă, e una din două: sau Plahotniuc îi crede pe oameni atât de naivi încât să se lase manipulaţi de câteva interviuri populiste şi patetice după ani de zile în care au fost jefuiţi şi aduşi la limita sărăciei de cei care azi ne promit bunăstare, sau „specialiştii” pe care şi i-a tras oligarhul îi sapă şi mai mult groapa, punându-l într-o lumină cel puţin ridicolă prin apariţiile sale fastuoase.

„Găsesc la fiecare lucrurile bune pe care le au. De la toţi avem ceva bun de preluat şi e în interesul nostru să gândim şi să acţionam aşa.”  ©Vladimir Plahotniuc, 16 iunie 2016
 

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.