„Pentru denigrarea Platformei Demnitate si Adevăr şi linşajul mediatic al umilei mele persoane, proxenetul penal şi politic, Plahotniuc a cheltuit în ultimele trei luni un buget mai mare decât toate veniturile familiei mele, obţinute pe parcursul a 19 ani de activitate”, a declarat Andrei Năstase.

„Diferenţa este făcută de faptul ca eu mi-am obţinut banii muncind ca om al legii, anchetând criminali (e adevărat, de calibru mai mic decât uzurpatorul puterii de stat), apoi apărând oameni nevinovati, victime ale raiderului, apoi deconspirand spălările lui de peste 18 miliarde de dolari aparţinând mafiei rusesti, apoi protejând cetăţenii de furtul a peste 150 de milioane de lei, etc. El, coordonatorul relelor în aceasta ţară, şi-a agonisit averile prin furturi şi delapidari, prin trafic de fiinţe umane, contrabanda, coruptie, şantaj şi ameninţări, scheme criminale în energetica, industria alimentară, cea a metalelor şi, nu în ultimul rând în media monopolizata şi utilizată ca pe o bâtă”, a adăugat liderul PPDA.

„Din miliardul furat de la cetăţenii acestei ţări, indiferent cum îşi zic - moldoveni, români, basarabeni, rusi, gagauzi, ucraineni, bulgari, sunt plătiţi azi mercenarii, pedofilii şi rataţii din media de peste Prut, rataţii din Belorusi şi tot felul de gurăi, bâlbâiti şi veşnici luptători cu Beria si Stalin. Cu proxenetul nu îndrăznesc. Se tem. De bâlbâiala unuia dintre ei ne ruşinam o ţară întreagă, cand îl vedeam seară de seară chinuindu-se să citească ştirile pe silabe. Aceştia sunt judecătorii mei?! Aceştia sunt complicii lui Plahotniuc în a ţine oamenii acestei ţări în mizerie veşnică. Pentru ei schimbarea înseamnă moarte politică, profesională dar şi puşcărie. Iar eu voi face schimbarea!”, a conchis Andrei Năstase.

Prim-vicepreşedintele PD, oligarhul Vladimir Plahotniuc, nu a răspuns la telefon pentru a comenta acuzaţiile. Menţionăm că mesajul lui Andrei Năstase vine drept reacţie la campania de defăimare promovată în ultimul timp de instituţiile media controlate de către oligarh. Toate învinurile lansate au fost respinse cu vehemenţă de către liderul Partidului Platforma DA, care a menţionat că, de fapt, se urmăreşte eventuala sa scoatere din cursa prezidenţială.