„Eu cred că noi nu avem oligarhi, dacă ar fi să vedem care este conţinutul acestui termen după DEX. Într-o ţară de oameni săraci oricine care este puţin mai bogat decât cel sărac este om bogat, dar nu ştiu dacă este oligarh”, a declarat preşedintele Curţii Constituţionale în cadrul unei emisiuni la N4.

Mai mult, magistratul constituţional afirmă că în Republica Moldova nu există oameni care să deţină controlul asupra instituţiilor sau a sectoarelor economiei.

„În general cred că noi nu avem oligarhie. Oligarhia presupune existenţa resurselor, fabrici, uzine, control al sectoarelor economice. Eu nu ştiu dacă noi avem oameni care controlează. Suntem o ţară foarte săracă, cu o economie rudimentară, cu un buget mai mic ca al Bucureştiului. E ridicol, dar sună foarte bine pentru public deoarece când spui acest cuvânt puţini îl înţeleg”, a adăugat Tănase.

Vă prezentăm definiţia termenului „oligarhie”, conform Dicţionarului explicativ al limbii române, ediţia a II-a revăzută şi adăugită (DEX ’09): 

OLIGARHÍEoligarhii, s. f. 1. Formă de conducere a statului, în care puterea politică şi economică este deţinută de un număr restrâns de persoane. ♦ Grup de persoane care exercită puterea într-o astfel de formă de guvernământ. 2.(În sintagma) Oligarhie financiară = grup restrâns de mari posesori ai capitalului financiar, care domină viaţa economică a unui stat. – Din ngr.oligarhía, fr. oligarchie.