Năstase consideră că anume prin asemenea mijloace acţionează „sculele proxenetului politic”, fiind achitaţi de unele crime şi repuşi în funcţii.

„Iată mijloacele sculelor proxenetului politic şi nu numai. Iată de ce sunt achitaţi şi repuşi în funcţii aceşti criminali. Pentru a ne ţine în continuare ostaticii unui proxenet şi a intereselor sale mereu schimbătoare. Pentru a persecuta pe oricine care are curajul să i se opună”, a scris Andrei Năstase pe pagina sa de Facebook.

Totodată, preşedintele CMAN subliniază că printre cei trei protestatari încătuşaţi este şi un veteran care a luptat în războiul de pe Nistru, care şi-a vărsat sângele în 1992 pentru integritatea Moldovei.

„Unul dintre ei, în 92, îşi risca viaţă în războiul de pe Nistru pentru ca Ţara asta să existe, să prospere, sa fie stat cu reprezentante diplomatice acreditate pe teritoriul său. Mâine, alături de ei, va fi oricine. În tăcerea asurzitoare a societăţii civile şi a partenerilor de dezvoltare”, a spus liderul DA.

Pe lângă acestea, Năstase consideră că este imposibil de a avea o ţară europeană atâta timp cât la cârma ţării vor fi oameni cu mâinile pline de sânge. „Vrem şi noi o ţară ca ale voastre. Doar că e imposibil să o edificăm cu proxeneţi şi curve politice cu mâinile pline de sânge la cârme”, a mărturisit Andrei Năstase.

„Iată de ce, cu riscul de a ne pierde libertatea şi viaţa, vom lupta până la capăt”, a conchis liderul Platformei Demnitate şi Adevăr.

Vă prezentăm mai jos mesajul integral:

Aceste practici staliniste de a da năvală în casele oamenilor demonstrează o dată în plus că  Republica Moldova a devenit o dictatură de tip juntă.
Acţiunile criminale ale poliţiei sunt determinate de eşecul acestei instituţii captive de a transforma protestul paşnic din 24 aprilie 2016 într-un 7 aprilie 2009.

Iată de ce guvernarea a pus în aplicare aceleaşi mijloace şi practici, precum şi experienţa aceloraşi torţionari, aflaţi şi azi în fruntea politiei şi a structurilor paramilitare paralele.

Acţiunile poliţiei lui Plahotniuc din Săptămâna Luminată nu sunt întâmplătoare, acestea fiind declanşate într-un context în care populaţia este preocupată de pregătirea pentru iminenta sărbătoare creştină.

Instituţiile coercitive atacă oamenii care se revoltă pentru că statul lui Plahotniuc le-a furat miliardul, i-a sărăcit, i-a lăsat fără cei gragi şi apropiaţi, alungaţi de regimul criminal peste hotarele ţării, iar în prezent îi împovărează zilnic cu peste 10 000 000 lei, dobânda achitata de stat sistemului financiar-bancar controlat de Plahotniuc şi structurile mafiote din exteriorul ţării.

În aceste condiţii, facem apel către cetăţenii ţării să nu se lase intimidaţi, să depăşească sentimentul de frică şi de rob pe care încearcă să-l inducă criminalul numărul unu al Moldovei.

Platforma Demnitate si Adevăr va acorda asistenţă juridică şi vom fi alături de fiecare protestatar care a manifestat cu bună credinţă, care şi-a spus păsul la acţiunile noastre de protest.

Totodată, apelăm la Ambasadei SUA şi  Delegaţiei Uniunii Europene să  intervină pe canalele diplomatice pentru a opri teroarea lui Plahotniuc şi a zbirilor săi din instituţiile coercitive capturate.

Azi sunt patru protestatari. Unul dintre ei, în 92, îşi risca viaţă în războiul de pe Nistru pentru ca Ţara asta să existe, să prospere. Mâine alături de ei poate fi oricine se opune regimului criminal dictatorial.

Iată de ce, cu riscul de a ne pierde libertatea şi viaţa, vom lupta până la capăt.

Noi nu cedăm, iar în perioada următoare vom relua cu toată hotărârea şi determinarea acţiunile noastre împotriva regimul criminal, până la Victoria finală.