Într-un interviu acordat postului de radio Europa Liberă, oficialul a declarat că situaţia era cu mult mai promiţătoare atunci când ţara noastră a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Hahn a subliniat că marea problemă a Moldovei nu o reprezintă adoptarea reformelor, ci implementarea lor.

„Ca mulţi alţii, sincer, sunt dezamăgit de evoluţia Moldovei în ultimul an, după ce în 2014 situaţia arăta mult mai promiţătoare odată cu semnarea Acordului de Asociere”, a declarat Johannes Hahn.

Pe lângă acestea, oficialul european consideră că toate crizele politice care au urmat după semnarea Acordului de Asociere au fost absolut artificiale, subliniind că Uniunea Europeană îşi pune toate speranţele în negocierile Republicii Moldova cu FMI pentru deblocarea sprijinului financiar extern.

Johannes Hahn a menţionat, de asemenea, că trebuie regândită strategia de finanţare, deoarece fondurile alocate de comunitatea europeană ar trebui să fie adresate direct populaţiei, întrucât ţările europene sprijină un anumit curs al dezvoltării ţării, nu un guvern anume.

Comisarul european a mărturisit că în următorii câţiva ani nu vor mai fi primite noi ţări în UE, precizând că statele candidate nu sunt destul de coapte.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.