Pentru oamenii lui Plahotniuc a fost o mare surpriză scrisoarea Premierului Cioloş, unde acordarea împrumutului era condiţionată, la mod general, de un dialog sincer şi deschis în societate şi „o relansare solidă, sustenabilă şi credibilă a reformelor asumate de Republica Moldova în parcursul său european”.

Exact acest lucru îl cere şi societatea moldovenească timp de peste un an. La proteste, în stradă, la bucătării, în sate, în oraşe şi, desigur, la ghişeele instituţiilor ce produc doar mită şi corupţie. Doar că nimeni nu ascultă. Ani la rând, autorităţile şi-au şters picioarele de oameni pentru a ajunge în sfârşit într-o enormă groapă de credibilitate. Conform ultimelor sondaje, 86% din populaţie consideră că direcţia în care se îndreaptă această ţară este una greşită. 90% nu cred că Republica Moldova este guvernată de voinţa poporului. Tot 90% din oameni nu au încredere în acest guvern şi doar 0,9% au încredere în acest Prim ministru. Avem un prim ministru cu o credibilitate în limita marjei de eroare. Nimic de mirare, când eşti investit nu drept rezultat al voinţei poporului, ci drept urmare a votului unui parlament cumpărat. Pavel Filip este prim ministrul de la care Guvernul României aşteaptă „acţiuni decisive” în îndeplinirea celor şapte precondiţii pentru acordarea împrumutului.

Sunt sigur că de la Chişinău s-a comunicat oficial de ceva timp „îndeplinirea condiţiilor”:

S-a făcut încă un rând de calendare şi planuri de acţiuni pentru implementarea Agendei de Asociere cu UE (asta fiind în gravă întârziere anume din cauza că avem oameni capabili să elaboreze documente ambiţioase, nu şi să le implementeze).

S-a organizat şi un concurs pentru selectarea noului Guvernator al Băncii Naţionale. Nu ştiu cât de «transparent şi credibil» arată un concurs pentru suplinirea, probabil, celui mai dificil job din Moldova, dacă interviurile cu întrebări standard au durat câte 20 de minute. Însă vorbeşte bine noul Guvernator şi parcă se pricepe. Am avut unul exact la fel din 2009. Problema nu e că precedentul nu se pricepea. Problema este că el nu acţiona atunci când era obligat să o facă. De două luni avem un nou şef la Banca Naţională, responsabil de un sistem financiar ruinat. Am văzut zero acţiune de la el în asigurarea transparenţei acţionarilor, în sancţionarea comportamentului imprudent al bancherilor noştri şi desigur, în investigarea furtului miliardului.

Nu am auzit nici despre analiza sistemică a sistemului bancar. Dar, repet, la analize, planuri de acţiuni, foi de parcurs şi strategii suntem bunicei. La luarea deciziilor, la reforme, la implementare, la păstrarea promisiunilor – nu prea.

S-a tot discutat cu Fondul Monetar Internaţional. Am mari dubii că guvernanţii au nevoie de un acord cu FMI în condiţii în care avem alegeri în toamnă şi nu vor putea face măriri populiste de salarii şi pensii (ei deja le fac, în plină criză şi lipsă de bani – se pregătesc de alegeri).

Despre reforma climatului de afaceri pot vorbi mult. Dar, pe scurt – cu toţii umblă pe la conferinţe şi vorbesc despre necesitatea urgentării reformelor ce vor crea noi locuri de muncă şi vor atrage investitori străini. Deja patru luni au trecut.

Nici despre analize funcţionale transparente a activităţii CNA şi a Procuraturii nu am auzit. Probabil concluziile sunt că „aşa e sistemul”, că „mai e nevoie de timp” şi că „nu sunt pârghii”. Întrebarea e cine îi crede în condiţiile în care propriul popor nu îi crede.

Şi cireaşa de pe tort – conlucrarea cu societatea civilă. Dacă să conlucrezi înseamnă să îi cumperi, unul câte unul, atunci, probabil merge la categoria „realizat”. Realitatea, însă, e că societate civilă liberă, vocală şi activă este tot mai puţină în Republica Moldova. Şi această minoritate este în continuu ignorată.

Ca şi concluzie: la fel cum au fost investiţi, prin bifarea birocratică a procedurii, asigurând formal «legalitatea», dar sfidând spiritul legii, la fel au şi „îndeplinit” cele şapte condiţii. La făcut reforme ce lucrează doar pe hârtie şi sunt văzute doar la televizor sunt specialişti.

După mai mult de patru luni ale acestei guvernări, vedem pentru ce anume au nevoie de bani pentru că ne-o arată însăşi Filip prin acţiunile şi iniţiativele sale. Vin alegerile. Au nevoie de bani pentru cheltuieli populiste, creşteri de salarii pe timp de criză, crearea de noi birocraţii, unde să-şi angajeze activiştii de partid, alocări bugetare cu scop electoral – începe mituirea electoratului. Desigur, au să dea asigurări că banii vor fi alocaţi „în condiţii de maxima transparenţă şi în baza unor criterii clar prestabilite, în strictă conformitate cu buchia legii”. În exact aşa condiţii din sistemul nostru bancar a fost scos un miliard de dolari şi în exact aşa condiţii se comit furturi în proporţii deosebit de mari prin diferite scheme. „În strictă conformitate cu legea şi în condiţii de transparenţă”.

România este pusă în faţa unei alegeri. Să acorde aceşti bani şi să dezamăgească acea parte a populaţiei, de simpatia căreia are nevoie, sau să nu dea banii şi să vadă cum canalele lui Plahotniuc blamează România pentru sărăcia din ţară. Am văzut tentative subtile. Prin propaganda mass-media, Plahotniuc încearcă să şantajeze statul român. Însă această alegere este una falsă, pentru că cei ce iubesc România nu-l iubesc pe Plahotniuc şi nu cred în mass media lui, iar cei ce urăsc România au şi fără asta suficiente motive să o facă. România trebuie să aleagă pe cine să dezamăgească – pe cei ce iubesc România, sau pe Plahotniuc împreună cu cei ce o urăsc. Asta e alegerea adevărată.

Ar fi păcat ca banii munciţi de contribuabilul român să fie irosiţi fără a schimba spre bine viaţa oamenilor din Moldova. Nu vreau ca impozitele contribuabilului roman să meargă la finanţarea şi perpetuarea regimului lui Plahotniuc. Nu cred că menţinerea lui Plahotniuc la guvernare înseamnă ajutor frăţesc.

Radu Popescu, fost consultant politic în Republica Moldova, pentru Ziarul de Iaşi