Năstase mai spune că nu va îngenunchea niciodată în faţa regimului criminal.

„Asigur simpatizanţii Platformei Demnitate şi Adevăr, mişcării protestatare şi întreaga societate că, oricare ar fi mijloacele aplicate împotriva mea, oricât de mârşave, inclusiv cele utilizate deja în mediul politic moldovenesc, nimic nu mă poate îngenunchea în faţa unui regim criminal. A rămâne ostaticul propriilor fapte exploatate de mafie e un păcat. A ţine astfel ostatică o ţară, ar fi o crimă”, a declarat liderul Platformei DA.

„Îmi asum răspunderea pentru fiecare activitate din viaţa mea, inclusiv pentru fiecare cuvânt scris sau rostit. Orice tentativă de distorsionare a realităţii, de fabricare de dosare şi materiale, de şantaj sau corupere în detrimentul ţării şi al interesului public va fi nu doar curmată, ci şi sancţionată pe măsură. Personal, dau socoteală pentru propriile mele acţiuni şi mi se pare corect că fiecare om să fie exemplul şi reperul propriului destin”, a mai spus Năstase.

Amintim că ieri, liderul Platformei Demnitate şi Adevăr a anunţat că contul său de Gmail a fost spart de pe adresa IP a Comisariatului de Poliţie din Cantemir.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.